Golfuri izolate, petreceri pe nisip sau locuri luxoase – puteti gasi locul
care vi se potriveste perfect pe malul marii printre cele enumerate in topul
nostru al plajelor secrete din Europa.
Caños de Meca, Spania
Plaja de la Caños de Meca se curbeaza in interior de la Cabo de Trafalgar,
unde Nelson l-a invins pe Napoleon acum 200 de ani. Lucrurile sunt acum mult mai
pasnice. De fapt, Canos de Meca a devenit un loc binecunoscut al celor hippy in
Costa de la Luz cea batuta de vanturi a Spaniei. Plaja este minunat de ingusta,
lasand loc pentru uimitoarea La Jaima, o tabara imensa de corturi, ce se Intinde
de pe drum pana la nisipul plajei. Aici veti gasi un superb restaurant oriental
si miste mojitos mortale, iar cand lumea are chef, veti participa la petreceri
spontane pe plaja.
Cazare: Los Castillejos, unde sunt
bungalow-uri pentru doua persoane la 50 euro. www.loscastillejos.com.
Cala d’en Serra, Ibiza
Cea mai faimoasa plaja din Ibiza este plaja lunga in forma de semiluna, cu
nisip alb de la Salinas, presarata cu baruri la moda si oameni frumosi. Totusi,
localnicii apreciaza mult mai mult golfurile indepartate si linistite. Multe
dintre ele presupun o plimbare lunga pe un drum pietros si abrupt pentru a
ajunge la nimic altceva decat niste stanci, care se prabusesc direct in apa.
Cala d’en Serra este unul dintre aceste golfuri, care va ofera cea mai buna
combinatie a celor doua lumi – un golf linistit si izolat cu propria plaja
nisipoasa.
In coltul de nord-est cel mai indepartat al Ibizei, nu departe de statiunea
foarte primitoare pentru familii Portinatx, ajungeti la Cala d’en Serra dupa ce
conduceti masina pe un drum abrupt si pietros, care in cele din urma devine
impracticabil si va forteaza sa parcati si sa mergeti pe jos. Foarte curand dupa
aceea, printre acele pinilor, incepeti sa observati mici detalii ale golfului
insusi – o potcoava perfecta cu apa de un albastru clar, in spatele careia
strajuiesc stanci abrupte ce par taiate parca din alta lume. Pe plaja exista o
cafenea, de care se ocupa un cuplu german. Trebuie neaparat sa luati un snorkel
(pentru a putea admira viata submarina din abundenta), apoi puteti sa va
retrageti la una dintre mesele asezate intre pinii crescuti salbatic, sa
comandati niste gratar de peste si sa tineti un toast pentru ziua perfecta
petrecuta pe malul marii.
Cazare: Can Marti, o pensiune agroturistica la o ferma cu
produse organice, care isi produce singura energia necesara, folosind panourile
solare. Va trebuie numai sa conduceti 15 minute fata de plaja, intr-o vale
indepartata. Telefon: + 34 971 333 500; www.canmarti.com; info@canmarti.com. Camerele duble au pretul
de la 130 euro.
Curonian Spit, Lituania
Un deget de pamant de 98 km, inmuiat in Marea Baltica, Curonian Spit este una
dintre cele mai improbabile destinatii de plaja din Europa. Puteti ajunge pe
aceasta peninsula presarata cu dune si paduri de pin, stapanita de lupi si reni,
dupa o traversare de 10 minute cu bacul, pornind din portul lituanian Klaipeda;
turistii straini au sanse foarte mici sa o poata descoperi. Puteti inchiria o
bicicleta in satul pescaresc Nida ca sa porniti in jurul coastei in cautarea
intinderii perfecte de nisip auriu. In timpul verii, marea are calmul unui iaz
de moara si este destul de calda ca sa puteti inota, iar soarele mai este inca
pe cer la 9 „seara”. Daca va saturati de plaja, puteti cumpara bijuterii de
chihlimbar in Nida sau puteti lua un pranz prelungit impreuna cu localnicii,
constand din supa rece de sfecla rosie, tipar sau hering la gratar si galuste cu
smantana (totul la mai putin de 6 lire britanice).
Cazare: Vila Kursmariu din satul Preila. Casa de oaspeti din
lemn nu va castiga vreodata un premiu pentru design interior, dar primirea de
care au oaspetii este calduroasa si puteti sta pe micul ponton de lemn din
spatele gradinii pentru a admira laguna, cu un pahar de bere rece si o farfurie
de platica preparata in afumatoarea familiei. Baltic Holidays (0870 757 9233; www.balticholidays.com) se poate ocupa
de organizarea vacantei dumneavoastra in Lituania.
Barleycove, County Cork,
Irlanda
Adeptii plajelor scaldate de soare pot contesta includerea pe aceasta lista a
vreunei plaje dintr-o tara in care ploua circa 225 zile pe an. Totusi, aceasta
nu este o mica gradina cu nisip care se pretexteaza a fi o plaja, ci chiar o
extraordinara plaja cu nisip fin. De altfel, cine mai doreste sa stea la soare
atunci cand sunt dunele de explorat, un rau prietenos pentru copii pe care pot
vasli, valuri in care se pot juca si talazuri de nisip imaculat pentru plimbare?
Plaja, cu dunele si lagunele ce o inconjoara, este un colt de natura ocrotit,
unde puteti vedea cormorani, lebede negre si pescarusi argintii, precum si un
peisaj presarat cu panselute salbatice, sanziene si violete englezesti (Viola
Lactea).
Sunt turisti care au descoperit-o accidental in timpul unei lungi
plimbari cu masina catre varful cel mai sudic al peninsulei irlandeze Mizen Head
(daca sunteti in zona, merita sa faceti o excursie ca sa vedeti farul de pe
faleza stancoasa). Localitatile cele mai apropiate sunt pitorescul sat pescaresc
Crookhaven si fermecatorul Goleen. Ambele sunt locuri minunate in care va puteti
incalzi band ceva intr-un pub dupa baia in mare.
Cazare: Exista un camping de vacanta chiar langa plaja sau
puteti sta la Barley Cove Beach Hotel ori innopta la o casuta unde gazdele va
vor oferi si masa.
Cap Ferret, Franta
Nu chiar asemanatoare cu Sahara-on-Sea, Cap Ferret se afla la capatul
peninsulei The Lège-Cap Ferret, o limba de teren uimitoare cu covorul ei de
nisip, presarata cu pini si 10 mici sate de pescari de stridii, la o ora cu
masina de Bordeaux. Pe coasta mai salbatica a Atlanticului, dunele si plaja se
evapora in cele din urma intr-un labirint fierbinte si stralucitor, iar nisipul
este atat de fin si atat de adanc incat iti scartaie sub talpa. Pe partea cu
Bassin d’Arcachon, marea este mai calma in fata inaltimii Dunei lui Pilat, cea
mai mare duna de nisip din Europa. Aici este locul in care parintii si copiii se
balacesc pe malul marii si baltile sarate de pe mal cautand crabi folosind plase
in stilul Monsieur Hulot – ce sunt acum o amintire a verilor trecute.
Cap Ferret a fost descris ca fiind versiunea galica a popularului East
Hampton, datorita popularitatii sale in randul burgheziei din Bordeaux. Dar
acest lucru ramane un secret pentru vizitatori, caci locul are o eleganta
discreta, data de vilele presarate de-a lungul strazilor. Stralucirea
buticurilor si a restaurantelor chic se alatura in mod placut cabinelor
pescaresti din lemn pictat, aproape toate fiind functionale inca, dar care s-au
vandut uneori cu preturi de pana la 1 milion de euro. Poetii si artistii, ca
Jean Cocteau si Le Corbusier, au fost primii care au descoperit farmecul plajei
de la Cap Ferret, la inceputul secolului 20. Chez Hortense – la inceput aflat in
casa unui pescar pana cand nisipul a erodat-o si a trebuit sa fie reconstruit –
a servit midii si cartofi prajiti mondenilor inca din anii 1920. Dar cu cativa
kilometri in susul soselei, in Le Canon se afla l’Arkéséon, un mic si imbietor
prin stilul neformal bar-tabac-restaurant-braserie aflat pe o alee a portului
pescaresc, unde va puteti delecta cu un platou de fructe de mare la 19 euro.
Este genul de local pe care visezi sa-l gasesti atunci cand planuiesti o vacanta
pe litoralul francez.
Scopello, Sicilia
Nici daca ati incerca, nu v-ati putea imagina un loc mai idilic decat
Scopello, pe coasta de vest a Siciliei. Un sat frumos de piatra, la farmecul
caruia se adauga cel al batranilor cu berete negre si al gelateriilor. La 20 de
minute de mers pe jos se afla un mic golf al carui nisip are culoarea inghetatei
de vanilie, iar apa are culoarea limpede a mentei. Deasupra lui se afla o
fabrica dezafectata care pe vremuri procesa carnea de ton (zona este renumita
pentru Mattanza, ritualul anual de macelarire a tonului din insulele Egadi) si
pentru turnurile sale de roca. Aici nu exista nimic amenajat, deci aduceti-va
apa din belsug, cearceaful si prosopul de plaja, lungiti-va pe spate si
imaginati-va, dupa caz, ca sunteti in locul sau impreuna cu Brad Pitt (a filmat
o parte din Ocean’s Twelve chiar in acest loc). In afara sezonului, este posibil
sa descoperiti ca plaja va apartine deoarece putini localnici se aventureaza
aici in aprilie si in mai. In august, e cu totul alta poveste – pregatiti-va sa
nu aveti loc de locuitorii Siciliei, care par sa fi venit toti aici la plaja. La
sfarsitul zilei, cand va este somn, cald si sunteti plini de nisip, va puteti
retrage la umbra caselor din secolul 13 din Scopello, la adapostul zidurilor
sale racoroase, pentru o revigoranta inghetata sub un eucalipt batran.
Cazare: pensiunea agroturistica Tenute Plaia din apropiere,
cu preturi de la 130 euro camera dubla, +39 0924 541476, www.plaiavini.com.
Three Cliffs Bay, Gower, Tara
Galilor
In luna iunie, un grup de prieteni au petrecut un weekend facand camping pe
Gower, pe care aveau de gand sa-l traverseze (o nimica toata, cateva careuri de
pe harta). Multe dintre plajele pe care le-au vazut – printre aversele de ploaie
intermitente, soarele fierbinte si vantul biciuitor – erau absolut uimitoare si
memorabile, dar una dintre ele le-a intrecut pe toate prin frumusetea ei
absoluta. Three Cliffs Bay nu este plaja pe care au fost informati ca suntem
primii inotatori ai anului fara wetsuit; nu este nici locul in care au cumparat
placi de surf si inghetata, nici macar locul in care au baut pana nu mai puteau
din halbe decorate in incaperile imbietoare ale vreunui pub. Nu este nimic din
toate acestea.
Este plaja pe care, dupa ce urcati o poteca plina de nisip, ajungeti pe un
promontoriu plin de verdeata, unde veti scoate sunete de uimire in fata
minunatiei micului golf auriu in forma de U. Este greu de ajuns la ea deoarece
singura cale de acces este cea care trece prin padurea din Parkmill, sau din
Penard, deci drumul este destul de pustiu, iar in timpul sezonului turistic, nu
este niciodata asa aglomerata ca intinderile mai mari si mai cunoscute de nisip
din Gower. Pe stanca de deasupra plajei se afla Penard Castle, o ruina ce ofera
un loc perfect de picnic cu un peisaj extraordinar, iar de aici, daca puteti
merge pe jos, puteti alerga inapoi spre nisipurile glorioase.
Cazare: Eastern Slade Farm Campsite, 07970 969814, de la
8-12 lire britanice, in functie de dimensiunea cortului.
Sopot, Polonia
Alaturarea notiunilor plaja cu nisip fin si Polonia poate parea nenaturala,
insa exact asta veti gasi in orasul Sopot de pe malul Marii Baltice: o plaja
salbatica atat de vasta incat nu este niciodata aglomerata, nici macar in varf
de sezon. Candva locul de joaca al aristocratiei prusace, Sopot a fost statiunea
cea mai la moda timp de aproape un secol. Iar de la sfarsitul razboiului rece, a
devenit si capitala petrecerilor, cu o scena de clubbing superba si o cultura
abundenta a barurilor si bauturilor. Incercati Club Mandarynka in oras sau
Copacabana Beach Club, care a fost infiintata ca si carciuma pe plaja, iar acum
este o discoteca la moda, dotata cu piscina si deschisa toata noaptea. Pentru
cei preocupati de sanatate, statiunea este plina de piste pentru biciclete, alei
de promenada si poteci prin padure, fiind si gazda celui mai lung debarcader din
lemn din Europa.
Cazare: Villa Sedan (+48 58
555 0980; sedan.pl). camerele duble au preturi incepand de la 45 lire
britanice.
Egremni, Lefkada, Grecia
Exista un motiv pentru care Grecia are atat de multe plaje marcate cu
stegulete albastre – cu peste 15000 km de linie de coasta, numai Spania mai
poate oferi o varietate similara pe tema nisipului si marii. Plaja Egremni de pe
insula ioniana Lefkada este un exemplu perfect. Daca urcati aproximativ 350 de
trepte pe o stanca abrupta ajungeti in fata unei plaje lungi, salbatice. Apa
este are un albastru mediteranean atat de perfect, aproape ca si cum ar fi fost
pictata, iar pietricelele devin tot mai fine, ajungand nisip pe masura ce va
apropiati de apa.
Fiind destul de izolata, Egremni a fost mult timp un secret local, desi un
drum din apropiere aduce acum turistii pe aceasta plaja. Aici nu puteti practica
sporturi acvatice, iar in afara marii nu prea aveti alte distractii la
dispozitie, insa intr-un asemenea loc perfect, nu mai aveti nevoie de nimic
altceva. Lefkada insasi poate sa nu fie cea mai frumoasa dintre insulele
grecesti, insa are niste mici taverne deosebite si doua-trei plaje spectaculoase
– mai ales Porto Katsiki, Agios Nikitas si Pefkoulia.
Cazare: Puteti sta la Vassiliki Bay Hotel, un hotel de trei
stele cu 24 de camere aflat langa un sat de pescari si un loc bun din care
puteti explora plajele insulei; www.hotelvassilikibay.gr.
Warnemünde, Germania
Nu este cea mai grozava plaja din Germania, dar Warnemünde ofera o minunata
experienta de vacanta oricui isi doreste o mostra din coasta baltica a Germaniei
– o plaja cu nisip alb, cu scaune din rachita de moda veche, numite Strandkörbe,
si peste afumat. Plaja, situata nu departe de orasul Rostock, va propune si o
dilema inedita – sa va dati sau nu textila jos? Ca majoritatea plajelor din
fosta Germanie comunista, Warnemünde are o zona de nudisti si una de „textile”.
Statiunea a devenit oarecum un camp de lupta intre esticii cei goi, care urasc
costumele de baie si vecinii lor din vest mai pudici. Un proprietar foarte
bronzat al unei terase de pe plaja a fost intrebat de ce inota fara costumul de
baie. El a ezitat o clipa, apoi a raspuns cu mandrie: “In Germania de Est, nu
avem asa ceva.” Chiar si in timpul verii, marea – numita de localnici Ostsee –
este teribil de rece. Cei mai multi turisti straini nu pot suporta o baie mai
lunga de 5 minute.
Cazare: Hostelul modern din Warnemünde – o cladire in forma
de far la capatul plajei. Hostelul este curat, ieftin si are camere confortabile
pentru familii, cu vedere mirifica spre dune. +49 381 548170.
Costa Calma, Spania
Costa Calma este un golf larg, avand lungimea de aproximativ 1,5 km. Spre
sud, puteti merge pe jos de-a lungul plajei catre Morro Jable aproximativ la 21
km. In partea de nord, plaja este limitata de stanci negre care par sa iasa din
mare. Hotelurile si apartamentele se afla chiar in spatele plajei si fara a fi
separate de un drum sau vreo alee de promenada. Plaja din Costa Calma este
potrivita pentru copii, deoarece aici rareori valurile sunt mari. De asemenea,
se poate face si nudism.
Myrtos Beach, Kefalonia,
Grecia
Plaja Myrtos este considerata a fi una dintre cele mai frumoase din Europa.
Se afla langa Argostoli, capitala insulei Kefalonia. Plaja Myrtos si-a facut loc
pe lista celor mai grozave din Europa prin frumusetea ei senina. Nisipul ei fin
si auriu si apa de un albastru verzui atrag mii de turisti in fiecare vara.
Plaja este inconjurata de stanci gigantice pe care trebuie sa coborati daca
vreti sa ajungeti la ea. Iar in acest timp, va puteti bucura de vederea asupra
plajei pe care o aveti in varf. Imaginea minunata a benzii albe de nisip si a
apei verzui este ceva ce nu trebuie ratat.
Plaja Ölüdeniz, Ölüdeniz ,
Turcia
De ce sa mergeti acolo?
Nu degeaba se numeste
Coasta de turcoaz. Apa este aici de un rar albastru inghetat, iar fiindca plaja
curba este atat de mare, poate adaposti cele mai mari multimi de turisti in
cautarea paradisurilor terestre. Aici aveti la dispozitie peisaje montane si o
laguna faimos de calma de-a lungul partii vestice a plajei.
Cine merge acolo?
Toata lumea. Ölüdeniz este
foarte cunoscuta ca fiind destinatia de top a Turciei in ce priveste plajele si
deloc surprinzator, zona inconjuratoare este la fel de bine dezvoltata, cu
cazare pentru toate buzunarele. Tinerele cupluri, familiile mari, persoanele
aventuroase, excursionistii cu rucsacul in spate, si turistii care prefera
pachetele all-inclusive vin aici in numar foarte mare.
Ce puteti face aici?
Pasionatii de parapanta se
aduna deja la plaja din Ölüdeniz de douazeci de ani, iar unii operatori de
turism ofera tururi ale muntilor impaduriti. Este posibil si sa participati la o
croaziera cu cocktail-uri timp de o zi – in care inotul si snorkelling-ul sunt
optionale.