Poseta iPad – un trend in pas cu tehnologia
Un lucru e cert ne
place sau nu, evolutia tehnologiei ne influenteaza viata. Daca
acesta e un lucru pozitiv sau nu ramane de vazut. De ceva timp incoace, evolutia
tehnologiei influenteaza si moda. Si nu ne referim doar la show-urile
avangardiste oferite de designeri in prezentarea colectiilor pe podium, ci si la
vestimentatia zilnica, pe care o adaptam adesea in virtutea inertiei si a
trendurilor care se impun de la sine.
Cel mai nou astfel de trend, care ne arata ca moda este
mereu in pas cu tehnica, pare sa fie noua conceptie pe care designerii o au
despre un accesoriu nelipsit din garderoba superevelor poseta.
Inventia care a revolutionat de curand zona IT, iPad-ul, si-a pus
amprenta si asupra felului in care arata poseta superevei anului
2012.
Daca ar fi sa ne luam dupa ultimele colectii ale marilor case de
moda, e clar ca ideea de poseta este in plina transformare. Lucru firesc, de
altfel. Daca pana acum poseta ascundea micile ustensile magice gen trusa de
cosmetice, rujuri, parfumuri etc., in noua era hipertehnologizata, poseta unei supereve contine si un iPad. Prin
urmare, ea trebuie adaptata unor noi functionalitati, fara a inceta, desigur, sa
ramana un accesoriu vestimentar atragator.
Daca in colectiile toamnei 2011, posetele se pregateau sa devina
niste accesorii utile, adaptate evolutiei tehnologiei, dar pastrandu-si inca
alura feminina, in varianta 2012, poseta capata o dimensiune mai degraba
practica, transformandu-se radical. E drept ca in multe cazuri ea poate fi usor
confundata cu o fata de perna sau cu o mapa de mers la cursuri, in cel mai
fericit caz. Dar uneori frumosul e sacrificat de dragul
utilului.
Purtata deopotriva de femei si de
barbati, poseta anului pare sa se transforme mai degraba intr-o
husa pentru iPad, care se vrea totusi un accesoriu sic, prin culorile vii sau
prin modul indraznet de a o asorta unei tinute casual. Simplitatea este dusa la
axtrem, cu un aer minimalist care pare sa indrepte moda insasi spre
tehnologizare, indepartand-o oarecum de feminitatea sofisticata a anilor
trecuti.
Daca va simtiti tradata de noua tendinta si nu vi se pare firesc
sa va adaptati feminitatea la un trend atat de impersonal, atunci puteti opta
pentru variante mai soft, in genul celor propuse de Riccardo Tisci
pentru Givenchy. Creatorul pastreaza eleganta posetei prin
accesorizarea acesteia cu lanturi aurii care tin loc de barete. Daca, in schimb
va tenteaza noua poseta, grabiti-va sa o purtati, pana cand nu se inventeaza
ceva si mai revolutionar decat iPad-ul.
Mai cititi:
Trup frumos
Binkini inventia care promite un fund de
invidiat
Ce fac daca unghiile mele au devenit
urate?
Vergeturile si tratamentul
lor
Cremele autobronzante, mereu cu culoarea
verii
Slabeste si rasfata-te iarna asta cu ciocolata si
scortisoara!
Extensiile de par
Lupta natural impotriva
celulitei
Trucuri pentru a manca mai
putin
Frumusetea XXL invinge prejudecatile
designerilor
Exista crema anticelulitica
ideala?
Somnul si kilogramele in plus
Sportul da un sentiment de
satietate
Ingrijirea pielii: ingrediente benefice si ingrediente
nocive
Forum unde comentam cu
placere
Moda si
Fitze…