Machiajul semipermanent

0 340

Aţi auzit vorbindu-se despre machiajul semipermanent? Este vorba de fapt
despre un tatuaj făcut în primul strat de piele, care durează cam două ore şi
ţine maxim 5 ani. Vă scuteşte de grija că vi s-a luat rujul sau că trebuie să
mai daţi cu dermatograful şi pe sprâncene… SuperEva a invitat-o pe una dintre
maestrele acestei proceduri să răspundă la câteva întrebări pe tema machiajului
semipermanent.


Ildiko Zărescu este o esteticiană specializată în machiajul
semipermanent şi una dintre promotoarele acestei metode în România.


Cum a inceput totul?


Acum cinci ani nu se auzise în România de aşa ceva şi a venit la Bucureşti o
unguroaică. M-a rugat să o ajut, să-i traduc. Eu nu ştiam despre ce este vorba.
Mi s-a părut un lucru foarte greu. Trebuie să ai foarte multă răbdare, un pic de
talent la desen şi noţiuni de estetică. Eu am avut un mare avantaj pentru că
fiind absolventă de medicină deja ştiam jumătate din lecţie. Ştiam totul despre
piele. Am făcut medicina mai mult pentru părinţi că aşa au vrut ei dar am fost
tot timpul mai înclinată spre partea artistică.


Acest nou domeniu a fost o foarte bună rampă de lansare. La început aveam
doar cliente din străinătate, foarte puţine românce ştiau despre machiajul
semi-permanent, până când s-a făcut o campanie de informare… S-a auzit despre
asta şi acum un an a fost un boom, efectiv. Când au aflat despre machiajul
semi-permanent, imediat au vrut şi ele… Avantajul este că româncele sunt foarte
deschise la nou, orice e de ultimă oră, dacă aud că face bine, că ţine mai mult,
că se poartă… imediat vor să-şi facă. Nu stau pe gânduri, nu-şi fac probleme de
genul: ce se va întâmpla peste câţiva ani… Acum e la modă, acum ne facem…


Ce este de fapt un machiaj
semipermanent?


Un machiaj semipermanent este de fapt un tatuaj cu care te culci şi te scoli.
Femeile din România sunt în criză de timp, sunt foarte multe femei de afaceri şi
pentru ele e foarte simplu: dimineaţă te trezeşti, te speli pe ochi, dai cu
puţin fond de  ten şi gata ai plecat de-acasă.


Cât de sigură este procedura?


Foarte sigură. Toate vopselurile cu care se lucrează sunt extracte vegetale.
Nu conţin oxid de fier ceea ce contează foarte mult pentru că oxidul de fier îşi
schimbă culoarea în timp, sub piele. Vopselurile de tatuaje permanente pe care
le ştie toată lumea, conţin acest oxid de fier. Fiind făcut în primul strat de
piele acest machiaj nu durează o viaţă. Ţine între 3 şi 5 ani. Prin regenerarea
naturală a pielii, culorile dispar.


După ce se face acest machiaj, zece zile nu ai voie să stai la soare, la
plajă, dar acesta este singurul inconvenient. E o gamă largă de culori deci
fiecare poate să aleagă exact ce consideră că i se potriveşte. Se poate realiza
orice. Multe femei vor să-şi facă o mărire de buze.


De unde credeţi că vine moda asta cu mărirea
buzelor?


Cred eu că toată lumea se ia după Angelina Jolie. Fiecare femeie simte dacă
are o lipsă: n-am buze frumoase, nu am ochi albaştri, n-am sprâncene… Sunt şi
cazuri medicale care chiar au nevoie de ajutor: femeile care au cancer şi fac
chimioterapie, rămân uneori fără sprâncene şi au nevoie de un machiaj
semipermanent. Însă majoritatea aleg această metodă pentru frumuseţe, pentru
comoditate…


Dar nu e monoton să fii tot timpul machiată la
fel?


Nu. Peste acest machiaj semipermanent poţi să pui orice,  se vede: un
gloss mai deschis la culoare, un fard… chiar nu contează. Majoritatea clientelor
vin să-şi aranjeze buzele şi sprâncenele. Sprâncenele dau expresivitate feţei
iar buzele… mai ales din comoditate. Mergi undeva, bei apă sau mănânci ceva şi
se duce rujul, aşa, tot timpul eşti rujată.


Deci nu se face doar un contur al
buzelor?


Sunt trei variante: contur, pigmentare fină – poţi să măreşti buza şi să
pigmentezi puţin peste ea şi pigmentare totală – colorarea buzei.


Cât durează procedura în
sine?


Cam două ore, maxim. Se desenează mai întâi, ajung la un acord cu clienta, o
întreb ce îi place, cum îi place, o sfătuiesc şi eu… Sunt multe care se lasă pe
mâna mea, îmi zic: “fă cum crezi”. Eu le desenez, le arăt, ele sunt încântate de
cele mai multe ori… Altele ştiu ce vor, sunt unele care vin gata desenate pentru
că ştiu ce vor. Eu nu folosesc şablon, desenez direct pe piele, mă uit la faţa
clientei şi desenez ce cred că i se potriveşte. Am avut şi cliente nemulţumite.
De obicei, nemulţumitele sunt cele care nu sunt atente când vorbeşti cu ele. Eu
întotdeauna le explic faptul că în primele trei zile machiajul va fi mai închis
la culoare, apoi se curăţă puţin şi dacă nu se curăţă uniform facem o corecţie,
ca să arate bine. Ele fiind atât de încântate nici nu mai aud ce le spun.


Mi s-a întâmplat să mă sune după trei zile să mi se plângă că s-a curăţat şi
n-a rămas mai nimic. Şi-atunci le spun: exact asta ziceam când nu m-ai ascultat.
Dar nu s-a întâmplat să nu-l mai vrea. Eu am învăţat o lecţie în aceşti cinci
ani de când practic machiajul semipermanent. Cele care nu sunt foarte hotărâte
şi nu ştiu exact ce vor, nu lucrez cu ele… Se poate întâmpla pe urmă să se
răzgândească aşa că prefer să zic nu, când te hotărăşti, vii şi te machiez, până
atunci nu.


Cam cât costă o astfel de
procedură?


Între două milioane opt sute şi zece milioane. Zece milioane e pigmentarea
totală a buzelor.


Oricine îşi poate face acest machiaj
semipermanent sau sunt şi contraindicaţii?


Sunt anumite persoane care au boli de piele cum ar fi dermatita, cărora nu le
pot face acest machiaj pentru că nu ar ţine. La fel se întâmplă şi cu cele care
suferă de o depigmentare a pielii.


Ce vârste au cele care vin la
dumneavoastră?


Între 15 şi 80 de ani. Pe cele de 15 le primesc numai cu părinţii. Dacă sunt
minore nu le primesc altfel. Au mai încercat ele să mă păcălească dar nu prea a
ţinut.


E dureroasă procedura?


La sprâncene senzaţia e aceeaşi ca la pensat. Nu doare atât de tare pe cât se
aşteaptă clientele să doară. Nu curge sânge, în primul strat de piele nu sunt
vase sanguine. Tatuajul permanent se face în al treilea strat de piele, de aceea
apare sângele, acolo sunt toate vasele sanguine şi mai sunt şi toate
terminaţiile nervoase, de aceea şi doare… Un machiaj semipermanent doare dar
foarte puţin. Oricum se foloseşte Lidocaină, unguent.


Există cale de întoarcere după ce se face un
machiaj, se poate şterge?


Da, cu un peeling permanent pe acel loc, cu o cremă abrazivă sau există
vopsea culoarea pielii, camuflaj… care se face peste tatuaj şi îl maschează. Dar
dacă te bronzezi, rămâne tot culoarea îniţială a pielii în acel loc, acesta este
singurul inconvenient.


Văd că şi dumneavoastră aveţi un asemenea tatuaj semipermanent… Cât vă ia să
vă machiaţi dimineaţa?
10 minute: un fond de ten, rimel şi un gloss şi gata…
Şi nici nu îmi fac probleme după aceea toată ziua.


Ce trebuie sa intrebati inainte de a va face
orice fel de tatuaj:


1. Ce fel de aparat foloseste esteticiana?
2. Daca acul este steril si de
unica folosinta?
3. Cata experienta are esteticiana in executia de tatuaje
(mai ales
cosmetice)?
4. Daca lucreaza cu anestezic?
5. Daca deseneaza
inainte de a tatua (in special la sprancene si buze)?


Mai multe informatii gasiti la  http://www.machiaj-tatuaj.ro/


  Forum unde comentam cu
placere


 Frumusete si moda
>>

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.