Dieta macrobiotica
Ce este dieta macrobiotica?
Cuvantul “macrobiotic” are origine greaca si inseamna “viata lunga”. Dieta si
filosofia macrobiotica au fost dezvoltate de un educator japonez pe nume
George Ohsawa, care credea ca simplitatea este cheia catre o stare
optima de sanatate.
Dieta pe care o recomanda Ohsawa include 10 stadii de restrictii
progresive. Ultimul stadiu al dietei macrobiotice Ohsawa consta numai
din orez brun si apa. Datorita restrictiilor sale extreme, versiunea Ohsawa a
dietei macrobiotice nu mai este recomandata de catre dieteticienii specializați
in regimuri macrobiotice.
Michio Kushi a extins teoria macrobiotica a lui Ohsawa si a deschis
Institutul Kushi din Boston in anul 1978. Impreuna cu sotia lui, Aveline, Kushi
a publicat multe carti despre macrobiotice si este cel care a popularizat
aceasta dieta in America de Nord.
De ce urmeaza oamenii dieta
macrobiotica?
De obicei, oamenii interesati de dieta macrobiotica cauta un mod sanatos de
alimentatie care integreaza sanatatea fizica, spirituala si cea planetara.
Dieta macrobiotica are continut redus de grasimi, continut ridicat de fibre,
predominant vegetariana, punand accentul pe cereale integrale si legume. In
plus, dieta macrobiotica este bogata in fito-estrogeni din produsele pe baza de
soia.
Deoarece dietele cu continut redus de grasimi si continut ridicat de
fibre sunt adesea recomandate bolnavilor de cancer si de alte boli cronice,
dieta macrobiotica a fost folosita de oamenii care au aceste boli. Continutul de
fito-estrogen este protector si reduce riscul de cancer legat de probleme de
estrogen, cum este cancerul la san. Totusi, sunt necesare mai multe cercetari
pentru a clarifica daca dieta macrobiotica este eficienta in prevenirea si
tratarea cancerului.
Oamenii cu probleme medicale grave precum cancerul sau SIDA trebuie sa
solicite ingrijire medicala specializata. Unii oameni incearca aceasta dieta
deoarece au auzit ca le poate vindeca boala, dar rezultatele cercetarilor nu au
confirmat aceste pareri.
Care sunt recomandarile dietei
macrobiotice?
- Cerealele integrale alcatuiesc in general intre 50 si 60% din
fiecare masa. Printre ele se numara orezul brun, cerealele integrale
din boabe, orzul, meiul, secara, porumbul, hrisca si alte cereale integrale.
Turtele de ovaz, taiteii, pastele, painea, produsele din coca preparate prin
coacere la cuptor si alte produse fainoase pot fi mancate ocazional.
- Supa. Una sau doua cesti sau castroane de supa pe zi.
Supele miso si shoyu, care sunt preparate din boabe de soia fermentate, sunt
folosite frecvent.
- Legumele alcatuiesc de obicei 25-30 % din doza zilnica a dietei
macrobiotice. Pana la o treime din legumele pe care le consumati
zilnic pot fi crude. Altfel, legumele trebuie fierte la aburi, in apa, coapte
sau sotate.
- Legumele inrudite cu fasolea reprezinta 10% din dieta
zilnica. Asta inseamna si felurile preparate la foc sau produsele
precum tofu, tempeh si natto.
- Produsele de origine animala. Pestele si fructele de mare
in cantitati mici sunt de obicei permise de cateva ori pe saptamana. Carnea de
porc sau vita, carnea de pui, ouale si lactatele trebuie evitate in general.
Pestele sau fructele de mare pot fi consumate cu hrean, hrean japonez
(wasabi), ghimbir, mustar, sau ridiche japoneza (daikon) rasa, pentru a ajuta
corpul sa se detoxifieze in urma consumului de peste si fructe de mare.
- Seminte si nuci sau alune cu moderatie. Semintele si
nucile pot fi usor prajite si sarate cu sare de mare sau cu sos de soia
(shoyu).
- Fructele locale (din zona in care locuiti) pot fi
consumate de mai multe ori pe saptamana. Printre ele se numara merele, perele,
piersicile, caisele, strugurii, capsunile si fructele inrudite cu ele,
pepenele verde si alte fructe. Fructele tropicale ca mango, ananas si papaya
sunt in general de evitat.
- Deserturile sunt permise cu moderatie, aproximativ de doua sau
trei ori pe saptamana. Va puteti rasfata cu ele daca aveti o stare
buna de sanatate. Puneti accentul pe alimentele care sunt dulci de la natura
ca merele, pepenele galben, fasolea adzuki si fructele uscate. Pot fi folositi
indulcitorii naturali, ca siropul de orez, maltul de orz si amazake (bautura
dulce preparata din orez). Zaharul, mierea, melasa, ciocolata, roscovele si
alti astfel de indulcitori trebuie evitati.
- Uleiul de gatit este de obicei in dieta macrobiotica cel vegetal
nerafinat. Unul dintre uleiurile cele mai folosite este uleiul negru
de susan. Alte uleiuri recomandate sunt uleiul de susan light, uleiul de
porumb si uleiul din seminte de mustar.
- Condimentele si sosurile permise sunt sarea naturala de mare, sosul de
soia (shoyu), otetul de orez brun, otetul de umeboshi (tip de prune japoneze),
prunele umeboshi, radacina de ghimbir rasa, muraturile fermentate, gomashio
(condiment preparat din seminte de susan prajite), algele marine prajite si
feliile de praz.
Recomandarile de mai sus sunt individualizate pe baza unor factori precum
climatul, sezonul, varsta, sexul, activitatea desfasurata si nevoile specifice
de sanatate.
alimente de baza in dieta macrobiotica
Care sunt punctele forte ale dietei
macrobiotice?
- Dieta macrobiotica pune accentul pe alimentele care tind sa lipseasca in
dieta obisnuita, precum cerealele integrale bogate in fibre, legumele si
varietatile de fasole.
- Are un continut scazut de grasimi saturate si un continut ridicat de
fito-estrogeni, despre care cei care ii sustin cred ca ajuta la echilibrarea
hormonilor feminini si la atenuarea problemelor menopauzei, combat sindromul
premenstrual si previn cancerul la san si endometrioza.
- In plus, dieta macrobiotica are un continut redus de carne, lactate si
zahar.
Masuri de precautie si efecte
secundare
Dieta macrobiotica este considerata de unii nutritionisti a fi prea
restrictiva si lipsita de anumiti nutrienti, ca proteinele, vitamina B12,
fierul, magneziul si calciul. Lipsa de energie poate rezulta din proteinele
inadecvate.
7 diete cu rezultat
garantat recomandate de Supereva.ro
- Dieta Sonoma
- Dieta celor 7
zile
- Dieta South Beach
- Dieta Daneza
- Dieta Montignac – principii de
baza
- Dieta cu sirop de artar si
lamaie
- Noul plan al dietei
Atkins
Forum unde comentam cu placere si ne
sustinem