Cu ce ne acoperim capul in aceasta iarna?
Schimbarea modei in functie de anotimp este uneori mai
mult decat un capriciu al designerilor. Necesitatea adaptarii garderobei la
temperatura de afara impune adesea anumite directii in tendintele sezonului
rece. In acest an, meteorologii avertizeaza ca iarna care se apropie va fi
cea mai geroasa din ultimii 30 de ani. Este, probabil, si motivul pentru care
unii creatori au decis sa acorde o atentie speciala elementelor
vestimentare specifice sezonului rece cum ar fi accesoriile pentru acoperirea
capului.
In ton cu tendintele toamnei, pe primul loc in topul
acestor accesorii este caciula tricotata. Asortata cu mantoul sau cu puloverul
purtat pe sub el, caciula tricotata este una dintre vedetele sezonului rece.
Modelele preferate de designeri sunt cele simple, cu bata lata intoarsa, in
nuante monocromatice care variaza de la alb, la bej sau negru.
Pentru o alura romantica, optati pentru basca tip
Gavroche, asortata cu pulovere cu gulere XXL sau cu sacouri in carouri si cu
esarfe in nuante asemanatoare. Colectia Dior exceleaza in romantism din acest
punct de vedere. O alta combinatie, la fel de romantica, propusa tot de casa
Dior este aceea a mantourilor cu revere largi cu palarii inspirate din tiparul
jobenului. Daca sunteti suficient de indraznete sa le purtati, incercati sa le
asortati cu bluze cu guler bogat, din materiale vaporoase. Efectul romantic este
garantat.
Palariile texane sunt si ele, se pare, o forma
indrazneata de a infrunta gerurile care se anunta. Mai ales atunci cand vreti sa
adoptati un look foarte sic. Colectia toamna-iarna propusa de Moschino ofera
cateva variante interesante de asortare a tinutelor cu o astfel de palarie,
desi, este greu de crezut ca la temperaturile care se anunta va fi o alternativa
viabila la caciulitele tricotate.
Indiferent de stilul pe care il adoptati de obicei, nu
uitati ca iarna se apropie cu pasi repezi si procurati-va din timp mai multe
astfel de accesorii la moda, dar si foarte utile pentru a evita frigul si
neplacerile cauzate de acesta.
Mai cititi:
Forum unde comentam cu
placere
Moda si
Fitze…