Arieseni este o comuna ascunsa in inima Muntilor Apuseni, la aproximativ
100 km de Alba Iulia, pe valea superioară a Arieşului Mare, alcatuita din 18
sate minuscule rasfirate pe pantele Muntilor Bihorului.
Adevarat paradis montan, intreaga zona de pe valea Ariesului este o
destinatie perfecta pentru turistii dornici de relaxare, indiferent de anotimp.
Sezonul de varf este in anotimpul rece, partia de la Vartop fiind ununl dintre
punctele de atractie pentru iubitorii sporturilor de iarna. In zona sunt peste
200 de pensiuni, rasfirate pe munte, la fel ca si satele. Desi puteti gasi in
oricare dintre localitatile comunei pensiuni cochete, in care clientii sunt
stisfacuti din toate punctele de vedere, satul Arieseni pare sa fie totusi locul
cu cele mai frumoase privelisti – cateva casute rasfirate la poalele muntilor, o
comunitate mica, dar bine organizata, o bisericuta alba, care se ridica semeata
printre brazi, iar pe fundalul acestui peisaj pictat de natura se aude cantecul
neobosit al Ariesului care se intretaie cu un alt rau, mai mic, Coblesul.
Principalele atractii turistice din zona
le constituie numeroasele frumuseti ale naturii care parca si-a revarsat aici
toate minunatiile care incanta privirea. Peisajele superbe, pesterile,
cascadele, diversele formatiuni stancoase nemaintalnite in alte zone, fac din
aceasta parte a tarii o adevarata comoara pe care turistii nu o cunosc, se pare,
indeajuns. Cum altfel se poate explica faptul ca in plina vara, am gasit peste
tot pensiuni cu locuri ne-ocupate? E drept ca pentru a vedea multe dintre
minunile naturii din Apuseni, trebuie sa va inarmati cu rabdare si sa faceti
fata provocarii muntelui. Majoritatea obiectivelo sunt accesibile doar pe jos.
Traseele montane nu sunt insa extrem de dificile, mai ales daca vremea este
frumoasa si daca aveti pofta de miscare.
Iata, asadar cateva obiective situate in
apropiere de Arieseni, pe care nu trebuie sa le ratati:
Cascada
Varciorog
Se afla pe versantul N-E al masivului Biharia, pe valea Varciorogului,
afluent al Raului Alb. Cascada din Valea Varciorogului are o inaltime de
aproximativ 15 m. Drumul pana la cascada este placut, prin mijlocul padurii. Din
Arieseni se ajunge relativ repede, pentru ca traseul de aproximativ 4 km se face
pe un drum forestier.
Patrahaitesti
Situat la peste 1200 m altitudine, catunul
Patrahaitesti este una dintre cele
mai izolate asezari omenesti din Apuseni. In timpul verii, accesul se poate face
cu masina, pe un drum forestier destul de bun. Mai placuta este insa o drumetie
pe jos. De altfel, distanta de la sosea nu este foarte mare (aproximativ 5 km),
mai ales daca va ganditi ca la destinatie va vor intampina localnici binevoitori
care insista sa gustati din bucatele traditionale si din celebra afinata.
La Patrahaitesti se afla cativa mesteri iscusiti, din mainile carora iau
nastere obiecte artizanale din lemn si tesaturi pe care, de obicei, le vedem
doar la muzeele etnografice. In zona puteti vedea si o cascada, copie fidela a
celei de la Varciorog, insa mult mai mica si mai salbatica. Peisajul panoramic
superb, linistea desavarsita, ospitalitatea oamenilor fac din popasul la
Patrahaitesti o adevarata desfatare.
Groapa
Ruginoasa
Este o imensa cavitate sapata de ape in gresii rosii, violacee si galbui.
Fenomen unic in tara noastra, Groapa Ruginoasa este rezultatul unui putenic
proces de eroziune. Ruptura are o adancime de mai bine de 100 m si la partea
superioara un diametru de aproximativ 500 m. Groapa este compartimentata de
creste ascutite care converg spre baza vaii. Situata la aproximativ 9 km de
Arieşeni, groapa poate fi vazuta, dupa parcurgerea unui traseu de aproximativ 50
de minute de la sosea (aproximativ 1 km de urcus).
Pestera Scarisoara
Situata la o altitudine de 1165 m, Scarisoara este cea
mai mare pestera cu gheata din Romania. Lungimea pesterii este de 720 m, iar
adancimea de 105 m. Blocul de gheata are un volum de peste 50000 m3 si o grosime de
peste 20 m. Din Arieseni exista, in principiu, doua posibilitati de a ajunge
la ghetarul Scarisoara, fie se merge cu masina pana in Garda de jos si de acolo se urca pe
jos pana la ghetar, fie se face un traseu de aproximativ 4 ore (pe marcajul
triunghi rosu), direct din Arieseni, peste deal cum spun localnicii. Dealul este, de fapt, un munte, insa traseul nu
este chiar atat de obositor. Mai greu este la intoarcere, pentru ca exista o
portiune de panta destul de dificila.
Cheile Ordancusii si Poarta lui
Ionele
Cheile Ordancuşii, rezervaţie complexă, reprezintă una din cele
mai inguste chei din Romania (pe alocuri 4-6 m latime), cu un peisaj natural
pitoresc. Doi pereţi de calcar verticali, atat de apropiaţi incat firul apei
parca abia isi gaseste drumul spre iesire, sunt calea de acces catre
pestera Poarta lui Ionele. Inalti de peste 250 m şi cu o lungime de 3,25 km, ei
adăpostesc numeroase nişe, arcade şi guri de peşteră (peste 30 de peşteri)
dintre care Peştera Poarta lui Ionele este cea mai spectaculoasa. Peştera Poarta
lui Ionele iese în evidenţă datorită intrarii imense, de peste 15 m înălţime.
Deschiderea ei în imediata apropiere a şoselei ce străbate Cheile Ordâncuşei,
precum şi frumoasa cascadă reprezinta principalele motive de atractie. Cavitatea
se desfăşoară sub forma unei galerii de 324 m lungime.
Cetatile
Ponorului
Cetăţile Ponorului sunt situate pe platoul carstic
Padis, la capatul aval al Vaii Cetatilor, la 950 m altitudine ai reprezinta unul
dintre cele mai mari complexe carstice din Romania. Numit si Everestul
speologiei romane
, complexul
de la Cetatile Ponorului este accesibil turistilor de la Padis pe marcajul punct
albastru (2 ore de mers) si pe soseaua forestieră care se desface din şoseaua
Pietroasa – Padis.
Cascada Pisoaia
Este o splendida cadere de apa situata in comuna Avram Iancu, in partea
stanga a soselei, pe directia de mers dinspre Campeni, la aproximativ 400 m de
sosea. Impresioneaza mai ales prin inaltimea sa, de aproximativ 50 m.
Dealul cu melci
Situat in imediata apropiere a cascadei Pisoaia, pe partea dreapta a soselei,
pe directia de mers dinspre Campeni, Dealul cu melci este o rezervatie
paleontologica cu o suprafata de 4,30 ha. Datorita valorii sale stiintifice,
aceasta zona restransa din Muntii Apuseni, ce reprezinta vechi sedimente ale
Cretacicului superior, formate intr-o mare cu fundul stancos, a fost declarata
rezervatie naturala.
Casa Memoriala Avram Iancu
Muzeul Casa Memoriala Avram Iancu se afla in comuna Avram Iancu, in aceeasi
zona in care puteti vizita cascada Pisoaia si Dealul cu melci si exista ca atare
din anul 1924. Muzeul este adapostit in casa construita in jurul anului 1800 de
catre parintii lui Avram Iancu. Este o casa tipic moteasca, cu acoperis tuguiat
si terminat cu patru arcade semicirculare. Casa memoriala cuprinde obiecte
comemorative: fotografii, documente de familie, obiecte personale ale lui Avram
Iancu, conducatorul Revolutiei de la 1848 – 1849 din Transilvania. La demisol
este amenajata o expozitie etnografica ce cuprinde numeroase obiecte populare
specifice zonei.
Pestera
Ursilor
Cel mai spectaculos obiectiv turistic din Muntii Apuseni este, cu siguranta,
Pestera Ursilor. De la Arieseni aveti de parcurs aproximativ 50 de km pana la
pestera, mergand initial pe drumul spre Oradea, pana ce treceti de Stei, apoi
dupa indicator, pana in satul Chiscau. Pestera a fost descoperita în 1975, cu
ocazia unei dinamitari executate la cariera de marmura din zona. Este situata la
o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formatiunilor de
stalactite si stalagmite existente, precum si prin cantitatea impresionanta de
urme si fosile ale ursului de caverna, disparut acum 15000 de ani. Pestera
masoara aproximativ 1500 m, insa numai galeria superioara (aproximativ 520 m)
este disponibila vizitarii, aceasta fiind compusa din alte 3 galerii care
incanta privirile vizitatorilor.
Alte obiective turistice din zona
Arieseni:
Acestea sunt cele mai importante dintre frumusetile
naturale ale Apusenilor, accesibile din zona comunei Arieseni. Daca durata
sejurului va permite, puteti vizita si alte obiective turistice, situate la o
distanta mai mare de Arieseni, Muzeul Aurului de la Brad, Cetatea Devei,
Castelul Huniazilor de la Hunedoara etc. Pentru toate aveti insa nevoie de timp,
pentru ca un sejur la munte foarte placut, dar si foarte obositor pentru un
organism care nu este obisnuit cu viata si cu aerul muntelui.
Recomandari de
pensiuni:
Casa noastra **** – http://www.pensiunea-casa-noastra.ro/
Vraja muntelui **** –
http://www.pensiuneavrajamuntelui.ro/
Gianina *** –
http://www.pensiuneagianina.ro/
Mai multe informatii despre
Arieseni:
http://www.arieseni.info/
http://www.arieseni-apuseni.ro/
Mai cititi:
- Zile de vacanta in Heraklion (insula
Creta)
- Litoralul Croatiei, o alegere estivala perfecta pentru
familii cu copii
- Barcelona, orasul campion al muzeelor
inedite
- Havana, comoara vie a
Cubei
Forum unde comentam cu
placere