Topul alimentelor care cauzeaza depresia
Daca este adavarat ca esti ceea ce mananci, si mananci cu regularitate carne care provine de la animale care au fost stresate si deprimate pe perioada intregii lor vieti, se poate spune astfel ca esti stresat si deprimat? In schimb, daca mananci legume, care cresc din belsug in solul generos in nutrienti si minerale, legume niciodata stropite cu pesticide sau insecticide, esti atunci o persoana generoasa?
Seceta din Statele Unite face ca pana la 80 la suta din productia de porumb, soia si sfecla din US, sa scada. Aceste alimente insa, daca NU sunt organice, vor cauza boli si neplaceri oricum, deoarece acestea sunt modificate genetic, udate cu pesticide, si apoi prelucrate cu inca si mai multe substante chimice intr-un laborator unde normele de bani si de sanatate nu au nici o valoare.
Sfecla este utilizata pentru a produce monoglutamat de sodiu, iar faina de porumb modificata genetic este folosita in furajarea bovinelor; aceste produse le distrug tesuturile digestive si necesita apoi tratamente cu doze mari de antibiotice – care vor fi apoi consumate la randul lor, de oameni! E un cerc vicios. E timpul sa ignoram ceea ce ne spune mass-media, si sa consideram ca seceta este de fapt o binecuvantare deghizata.
Apa fluorizata provoaca depresie
Desi majoritatea stomatologilor va vor spune ca fluorul este benefic pentru consolidarea dintiilor, iar dvs. este posibil sa fi auzit ca purifica apa, acestea sunt ambele minciuni. Fluorura cauzeaza dezechilibre tiroidiene, depresie, constipatie, retentie de lichide. Acesta poate reduce, de asemenea, inteligenta fatului si poate cauza probleme ale glandei endocrine.
Fluorul, sub forma de silicofluoride, se adauga apei in scopul purificarii ei de cca 50 de ani. Pentru a face lucrurile si mai rele, daca devenim deprimati de consumul de fluor din apa si ne este prescris Prozac pentru depresie, ei bine surpriza, Prozac este un produs pe baza de fluor. De fapt, aproape toate medicamentele cu actiune psihotropa sunt produse cu fluorul ca ingredient principal. Pregatiti-va insa, ce-i mai rau de abia urmeaza.
Siropul de porumb cu continut ridicat de fructoza provoaca depresia
Americanii consuma in medie peste 200 de litri de suc pe an. Un litru de suc are peste 100 de grame de zahar. Un procent mare din populatie sufera de sindromul de malabsorbtie la carbohidrati, adica intestinul subtire nu preia fructoza foarte eficient, intrucat prea multa fructoza nedigerata pluteste in jos spre colon, hranind astfel bacteriile prezente acolo si duce la balonare, crampe si diaree (IBS) . Un test pozitiv pentru sindromul de malabsorbtie la fructoza corespunde depresiei din cauza fructozei, care reactioneaza chimic cu triptofanul, precursorul serotoninei, aminoacid raspunzator cu “starea de bine”.
Zaharurile degrada triptofanul, asa ca nu exista posibilitatea de a fi absorbit in organism. Buna ziua depresie!
Indulcitorii artificiali provoca o depresie si te fac sa depozitezi grasime
Depresia poate fi un fenomen complex, insa un factor al depresiei este foarte simplu de explicat: serotonina scazuta conduce la depresie, intrebati orice fumator.
Aspartamul si monoglutamatul de sodiu (MSG) sunt substante neurochimice care modifica echilibrul intre neurotransmitatorii din creier.
Studiul Trocho de la Barcelona in 1998 a aratat ca aspartamul se acumuleaza in celule si distruge ADN-ul, cu cele mai toxice stabilindu-se in ficat si celulele adipoase (grasimea).
Un alt studiu, realizat la Universitatea din Texas, in 2005, legat de bauturile dietetice. Cele care contin indulcitori artificiali, de fapt va servesc mai multe glucide. Imaginati-va ! Incercati sa mancati mai putin zahar, insa puneti totusi in greutate, deveniti deprimat(a), si va sunt prescrise medicamente pe baza de “fluor”, care promoveaza boala si depresia si mai mult. Practic, sute de mii de americani deprimati iau medicamente care contin substante neurotoxice cancerigene, care cauzeaza obezitate si depresie, inclusiv tentative de suicid.
Alimentele procesate provoca depresie
Ingredientele sintetice alimentare sunt rareori expulzate in mod corespunzator (in termen de 24 de ore) si, prin urmare, sunt stocate in grasime, care sunt la randul lor prima sursa care urmeaza sa fie utilizata de organism atunci cand este necesara arderea de “combustibil” pentru energie. Organismul nu recunoaste insa toxinele care se ascund in celulele adipoase, astfel incat organismul nu le va folosi. Daca o persoana obeza incearca sa piarda in greutate prin exercitiu, organismul va arde masa musculara reala in prima instanta, si apoi, ca ultim resort, arde toxinele si alimentele care contin agenti sintetici, care sunt stocate in grasime. Acest lucru, in sine, este deprimant literalmente, pentru ca persoana care pierde in greutate nu va “arata” cum ar vrea sa arate, iar pe masura ce sunt eliberate toxinele in sange, depresia si anxietatea se pot stabili.
Spirala descendenta:
Organismul coplesit cu acid si sistemul digestiv perturbat poate trimite o persoana intr-o spirala descendenta, in cazul in care aceasta nu arata sau nu se simte sanatoasa, iar acest lucru poate duce le direct la un “doctor”, care va prescrie probabil chimicale toxice si periculoase de laborator, sub forma de pastile magice cunoscute sub numele de anti-depresive sau medicamente anti-anxietate.
Aceste escrocherii si farse medicale vor adauga corpului acid si vor alimenta probabil mai mult decat vor trata: depresia se va instala din ce in ce mai mult, anxietatea va deveni mai intensa, toate cuplate cu o pierdere de putere a vointei de a scapa din bombardamentul “mass-mediei” de specialitate.
Conservantii care cauzeaza distrugerea celulelor, cum ar fi benzoatul de sodiu, BHA si BHT, care sunt adeseori insotite de sloganul “pentru a pastra prospetimea,” ajuta de fapt la randul sau aciditatea din sange si sistemul digestiv, care sunt combustibilii tuturor tipurilor de boli, in special a cancerului.
Medicamentele prescrise pentru depresie si /sau anxietate adauga la toxicitatea dvs.
Persoanele care au schimbari bruste de dispozitie sau se simt deprimate tot timpul, nu au nevoie de medicamente pentru a-si echilibra “chimia creierului”. Tot ce au nevoie este legume organice verzi, precum si a altor super variante cum ar fi spirulina, chlorella, si unele plante medicinale. Daca tineti seama de acest lucru veti intelege adevarata natura a curei naturale.
Citeste mai departe Cum poti sa scapi de depresie in mod natural >>AICI
Despre depresie mai cititi:
- Starea depresiva postpartum
- Cauze ale starii depresive postpartum
- Factori si mituri care pot contribui la depresia postnatala
- Cauzele genetice ale depresiei
- Depresia in timpul sarcinii
- Dieta nesanatoasa poate duce la depresie
- Depresia postnatala, semne ingrijoratoare
- Cauzele exterioare ale depresiei