Denumire stiintifica: Arnica Montana
Denumiri
populare: podbal de munte, carul padurilor, carul zanelor, cujda,
ciuda, tabacul campului, iarba soarelui
Descrierea si proprietatile
plantei
Compusii activi continuti de arnica sunt de uleiurile volatile, carotenoizi,
flavornoizi si alcoolul triterpenic. Radacinile sale contin ulei volatil (0.5 –
1.5 %), acid caffeic, inulina, timolul si zaharoza. Florile de arnica sunt
bogate in ulei esential, flavonoide, carotenoizi, acizi organici, taninuri,
fitosteroli, acizi organici, dar si saruri minerale si vitaminele B1, B2, C si
E.
Arnica are proprietati antiseptice, antiinflamatoare, antibacteriene,
decongestive si antifungice. De asemenea, stimuleaza formarea tesuturilor
granulare si, astfel, accelereaza procesul de vindecare. Aceasta elimina
micro-organisme si impiedica multiplicarea bacteriilor si ciupercilor
patogene.
Florile de arnica sunt folosite pentru tratarea culorii palide a tenului,
tratarea ranilor, vanatailor si arsurilor. Trebuie remarcat, totusi, ca florile
de arnica nu sunt inofensive, deoarece tinctura de arnica poate fi iritanta
atunci cand este aplicata local pe piele sau chiar pe plan intern in doze mici,
putand provoca gastro-enterita sau paralizie a sistemului nervos central. Se mai
poate utiliza de asemenea si ca tratament pentru lovituri, dislocari, infectii
bacteriene, cancer de piele, bronsite, amigdalite, faringita, gripa, viroze
pulmonare, cistita, nefrita, infectii renale, insuficiente coronariene,
hipertensiune arteriala, traumatisme cerebrale, dureri de cap , pareze,
semiparesis, insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, terori de noapte, morale
depresii, nevroze, isterie etc.
Procedee de administrare si
tratamente
Uz intern: antibiotic puternic, antidepresiv, antifebril,
antiinfectios urinar si respirator , antisclerozant cerebral, diuretic si
hipotensiv, imunostimulent general, tonic cardiac si nervos, vasodilatator
coronarian.
Uz extern: antiseptic si cicatrizant puternic, balsamic,
avorizeaza consolidarea ligamentelor si a oaselor, rubefiant mediu (activeaza
local circulatia sanguina).
Ceai de arnica: se obtine din 5 g flori amestecate in 100 ml
apa clocotita ceaiul este folosit sub forma de gargara, in combaterea
laringitei si vindecarea raguselii. O infuzie cu aceeasi
concentratie,administrata cite 500 ml in 48 de ore, poate fi utilizata ca
stimulent al sistemului nervos. Supradozarea este contraindicata.
Tinctura de arnica: intr-un recipient cu flori de arnica se
toarna alcool rafinat si se lasa la macerat 10-14 zile, intr-un loc calduros.
Tinctura din flori proaspete de arnica poate fi procurata si din farmacii.
Tinctura este folosita in caz de luxatii, contuzii, intinderi, crampe musculare,
febra musculara, dureri reumatice, guta, pareze si poate fi aplicata sub forma
de comprese pe locul dureros, asezate peste pielea unsa in prealabil cu ulei de
masline sau alifie de galbenele. Intern se administreaza de regula 1 lingurita
de tinctura de arnica diluata in 100 ml (jumatate de pahar) de apa, de 3-4 ori
pe zi.
Macerat de arnica in ulei: se aseaza intr-un recipient flori
proaspete de arnica, se umple cu ulei de masline pana le acopera, se inchide
ermetic si se lasa timp de 2 saptamani intr-un loc insorit, agintandu-le zilnic.
Dupa 2 saptamani se filtreaza si se depoziteaza in sticle inchise la culoare
inchise ermetic, intr-un loc intunecos si racoros.
Atentie!
- Arnica este toxica daca se administreaza mai mult de
30 de picaturi pe zi
- Supradozajul cu arnica este foarte periculos, putand
duce la accidente digestive cu voma si diaree acuta. La copiii sub sapte ani
arnica nu se administreaza decat sub supraveghere medicala.
- Planta prezinta toxicitate peste dozele indicate: 1 g
de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe
zi. De asemenea, nu este indicata in uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor
gravide, femeilor care alapteaza, iar extern celor care au piele foarte
sensibila (usor iritabila).
- Pe cale interna, poate provoca gastroenterite,
paralizia centrilor nervosi si poate mari tensiunea arteriala, iar pe cale
externa tinctura in proportie de 1/5 aplicata local poate irita zona vizata. - In hipertensiune si boli in care aportul masiv de
lichide este contraindicat se recomanda diluarea tincturii in cantitati mai
mici de apa
- Simptomele intoxicatiei cu arnica sunt: stari de ameteala, probleme de
echilibru, dificultate in miscari, tremuraturi ale membrelor, deranjamente
respiratorii si digestive. Primul ajutor consta in administrarea de carbune
medicinal si provocarea de vomismente, fiind solicitat de urgenta tratament
medical de specialitate.
