10 lucruri pe care nu le stiati despre George Clooney

0 237

Dupa mai bine de un deceniu petrecut pe platourile anonime ale unor sitcomuri
sau filme minore, la 33 de ani, George Clooney reuseste sa atraga atentia
publicului prin rolul care l-a propulsat spre celebritate – doctorul Doug Ross,
din serialul de succes care debuteaza in 1994, ER (Spitalul de urgenta).








De atunci si pana in prezent, cariera starului hollywoodian a cunoscut
numeroase momente de glorie, culminand cu Oscarul pentru cel mai bun actor
in rol secundar, in filmul Syriana (2006). Actorul nu a ezitat, de
asemenea, să îşi arate deschiderea catre tot ceea ce este nou,
incercandu-si talentul si in domeniul regiei sau implicandu-se in actiuni
umanitare.


Actualmente, George Clooney este mesager al pacii pentru Organizatia
Natiunilor Unite, functie in care sunt numite personalitati artistice
implicate in campaniile de voluntariat ale organizatiei. Actorului i s-a
incredintat acest titlu in urma implicarii sale sustinute in campaniile de
ajutorare a refugiatilor din Darfur.


Dincolo de faima pe care o are datorita talentului sau cinematografic si
datorita caracterului impecabil, George Clooney este insa, cu siguranta, si mai
cunoscut pentru locul de frunte pe care il detine in topul celor mai atragatori
barbati din lume. Burlac convins, actorul este idolul a milioane de femei care
sunt fascinate de zambetul inconfundabil si de privirea misterioasa care au
ramas neschimbate odata cu trecerea timpului.




De altfel, in anul in care castiga Oscarul, Clooney este declarat pentru a
doua oara, de catre revista „People”, drept „cel mai sexy barbat in viata”,
titlu pe care doar Brad Pitt l-a mai obtinut de doua ori. Faima pe care si-a
creat-o, aceea de barbat intangibil, nu a facut decat sa ii sporeasca
popularitatea si sa il faca si mai ravnit de catre admiratoare. Burlacia
convinsa a actorului, dupa un mariaj esuat, a dat nastere multor comentarii in
lumea mondena.




Asta nu l-a impiedicat pe actor sa faca un pariu cu Michelle Pfeiffer si
Nicole Kidman, colegele sale de breasla, ca la 40 de ani va fi inca necasatorit
si fara copii. Pariul de 10 000 de dolari a fost castigat de actor, care a
sugerat chiar ca l-ar putea reinnoi si pentru varsta de 50 de ani, pana la
implinirea careia mai are inca vreo 4 ani.



Ce se ascunde insa dincolo de aceasta imagine care a frant inimile
admiratoarelor? Nimic altceva decat un om obisnuit, care are are slabiciunile
sale, momentele sale bune si rele; un om care nu se sfieste sa isi arate
admiratia pentru actele caritabile ale lui Geri Halliwell si nici pasiunea
pentru animale (actorul a crescut timp de 18 ani un porc vietnamez pe nume Max).




Exista asadar, numeroase aspecte legate de viata sex-simbolului
hollywoodian care sunt mai puţin cunoscute şi care arata ca si celebritatile
idolatrizate de catre milioane de admiratoare sunt, in fond, fiinte obisnuite.


Iata doar 10 dintre ele:


1. George Timothy Clooney s-a nascut in Kentucky si este fiul prezentatorului
de televiziune Nick Clooney si al unei frumuseti locale, pe nume Nina. Matusa sa
este cantareata Rosemary Clooney.



2. La 17 ani, George visa sa devina jucator de baseball, avand chiar o
tentativa (nereusita, din pacate), de a intra in echipa Cincinnati Reds.


3. Inainte de a deveni celebru in L.A., George  Clooney a ocupat functia
de manager al showului pe care tatal sau il realiza in televiziune, apoi a avut
numeroase meserii, fara vreo legatura cu cariera de actor (a fost vanzator de
pantofi, caricaturist, si, pentru scurt timp, student la jurnalism, la Northern
Kentucky University). Pe vremea cand inca era student, lucra part-time si intr-o
tutungerie. Tot atunci a decis sa lase totul deoparte si sa locuiasca in Beverly
Hills, cu matusa sa Rosemary. 
 
4. Viata noua pe care
si-a dorit-o actorul nu a fost de la inceput plina de reusite. In asteptarea
marii lovituri, George a petrecut timp de un an intr-o magazie a unui
prieten.



5. Actorul a fost respins pentru rolul Mr. Blonde din Reservoir Dogs al
lui Quentin Tarantino. Rolul lui JD din Thelma and Louise, i-a fost „suflat” de
Brad Pitt, dupa ce George l-a citit de cinci ori.


6. Unul dintre lucrurile pe care le-a urat cel mai tare pe platourile de
filmare a fost costumul din cauciuc din filmul Batman & Robin, actorul
declarand ca cele mai neplacute erau momentele cand trebuia sa se duca la
toaleta.



7. Actorul sufera de ulcer la stomac.


8. George este un fan inrait al serialului animat South Park. De aceea,
l-a sunat pe Trey Parker, creatorul serialului, pentru a-i cere un rol. Dupa ce
a zbierat timp de o ora intr-un microfon, actorul a devenit vocea lui Sparky the
Gay Dog. Mai tarziu a jucat in filmul South Park: Bigger, Longer &
Uncut.


9. Este un admirator al colegului sau de breasla Johnny Depp, pe care il
considera un actor extraordinar de talentat si de inteligent. Starul nu s-a
sfiit sa marturiseasca faptul ca i-a scris lui Johnny Depp, doar ca sa ii spuna
cat de extraordinar este.


10. Casa lui George Clooney din Los Angeles, care are nu mai putin de
opt dormitoare, este cunoscuta sub denumirea pretentioasa de “Casa De Clooney”,
data de actorul insusi.






  Forum recomandat


 Zona Artelor: Carti, filme,
televiziune … si alte genuri de
arta
.
 

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.