La 23 octombrie are loc ultima încorporare obligatorie. De la începutul
anului viitor, armata română se va transforma într-un corp de profesionişti
angajaţi pe bază de voluntariat. Pentru tinerii între 19 şi 26 de ani, pare să
fie o opţiune de carieră, atractivă în special datorită facilităţilor de care se
bucură cei ce activează în cadrul armatei. echipament gratuit, compensaţie
pentru chirie în cazul în care nu are locuinţă, care poate ajunge până la 50%
din soldă, asistenţă medicală gratuită potrivit legii, posibilitatea continuării
studiilor, precum şi perspective de evoluţie într-o carieră militară permanentă
prin trecerea în corpul subofiţerilor sau al ofiţerilor. Veniturile salariale
(solda si indemnizatie de hrana) ale unui soldat voluntar debutant vor fi de
peste 1.000 RON, la care se pot adăuga alte sporuri în funcţie de specialitatea
militara şi condiţiile de muncă specifice. După atâţia ani în care tinerii
absolvenţi de liceu ghinionişti la admiterea la facultate făceau tot ce se putea
să nu fie luaţi în armată, numărul mare al celor interesaţi de cariera de
militar profesionist este o surpriza absolută, mai ales că aproape jumătate
dintre candidaţi sunt… fete.
Într-o dimineaţă de toamnă rece, în holul Centrului de Recrutare Bucureşti
erau 7 fete şi doar doi băieţi. Mihaela Amariei are 21 de ani, este studentă la
fără frecvenţă şi este hotărâtă să se înscrie pe lista candidaţilor la statutul
de angajat în cadrul armatei. “Este un post sigur în care se câştigă bine şi
sunt multe facilităţi. Am venit să văd dacă e chiar aşa. Pregătirea fizică nu mă
sperie. E bine şi pentru viaţa mea de toate zilele, eu acum lucrez ca dealer
crupier şi văd foarte multe… Intr-un cazino fetele nu sunt respectate chiar
deloc, deci va fi o schimbare totală. O să mă obişnuiesc … O să fie puţin greu
la început să mă obişnuiesc cu programul de zi dar lucrez ca un om normal. Mama
se bucură foarte mult că scap de viaţa de noapte. Nu vreau să aleg, ca alţii,
calea străinătăţii pentru că mi-ar fi foarte greu. Vreau ceva stabil şi sigur în
ţară.”
Anamaria Macadan este încă elevă în clasa a 12-a şi este
interesată de facultatea de medicină militară. A venit la Centrul de Recrutare
împreună cu sora ei mai mică, fără ca mama ei să ştie ce gânduri are. “Îmi
doresc foarte mult să lucrez în spitalul militar dar nu ştiu de ce. Se intră
foarte greu în cadrul armatei, nu poţi să te transferi decât în anul 6 de la
medicină generală, dacă vrei să devii medic militar. Banii nu contează prea
mult. Din clasa a doua îmi doresc aşa ceva. Mama nu este de acord dar o să se
obişnuiască ea cu ideea.”
Oana Andreianu, studentă la Drept, n-a reuşit să intre la Academia de Poliţie
în urmă cu un an dar nu a renunţat la ideea unei vieţi în uniformă: “Toată lumea
zice: foarte bine că te duci acolo, că sunt bine plătiti soldaţii profesionişti.
Dar nu de asta vreau să intru în armată. Îmi place sistemul, îmi plac regulile,
îmi plac restricţiile. Nu mi se pare chiar atât de greu, ci frumos.”
Fetele stau de vorbă mai întâi cu plutonierul Mirela Bărbulescu, unul dintre
consilierii centrului de recrutare. Mirela lucrează de un an de zile în armată.
Are 31 de ani şi pare foarte entuziastă atunci când vorbeşte despre cariera
militară. In doar o lună de zile, a văzut peste 600 de candidaţi. “Majoritatea
celor care vin sunt persoane responsabile. Nu-şi doresc asta neapărat datorită
salariului ci al statutului pe care îl oferă profesia de militar. Unii au deja
experienţă într-un loc de muncă civil şi probabil au văzut ce înseamnă şi viaţa
în civilie. Nicăieri nu este uşor, ai şi avantaje şi dezavantaje. În armată
primul avantaj este acela că sunt respectaţi şi bine plătiţi, în comparaţie cu
alte locuri, la patroni … unii dintre ei vin şi se plâng că lucrează mai mult de
8 ore şi că sunt ameninţaţi de la o zi la alta că îşi pierd locul de muncă.
Momentan li se spun posibilităţile pe care le au, avantajele, dezavantajele, noi
le spunem candidaţilor care vin că vor trebui să se supună şi unor reguli
stricte în armată, trebuie să ştie să execute un ordin… le sunt spuse toate
lucrurile pe faţă urmând ca ei să aleagă dacă vor sau nu în continuare să intre
în baza de date. Primul contract pe care ei îl vor semna dacă vor trece de
testele psihologice şi de probele fizice, este pe 4 ani. Acest contract nu poate
fi reziliat. De ambele părţi trebuie să existe seriozitate. Dacă vor să renunţe
trebuie să plătească nişte cheltuieli de şcolarizare. În permanenţă trebuie să
fii conştient că la orice oră din zi şi din noapte trebuie să vii la
program în cazul în care eşti chemat.”
După ce plutonierul Bărbulescu le explică exact ce presupune un contract cu
armata, maiorul Dan Crăciuneanu le arată candidaţilor câteva imagini de la
probele de rezistenţă fizică, să ştie exact la ce să se aştepte. Maiorul
Crăciuneanu este încântat de numărul mare de fete care sunt interesate de
cariera militară: “Eu le spun: o să faci instrucţie cu arma, pentru că înlocuim
soldaţii. Militari în termen n-or să mai fie şi o să faci instrucţie, o să pleci
în aplicaţii… Răspunsul lor este: asta îmi doresc. Bine, dar nu e chiar aşa de
uşor: în aplicaţii nu ai condiţii să te speli, nu prea mănânci… ai o perioadă de
instrucţie pentru supravieţuire… Eu vreau armată e răspunsul lor. Sunt foarte
multe fete, numai ieri de exemplu din 60 de persoane, 28 erau fete… Multe au
spus că au trecut de perioada de 24 de ani şi nu au putut să intre la şcolile
militare sau au picat. Motivaţia cea mai des întâlnită este pasiunea sau
cariera: vreau să intru în armată şi vreau să ajung ca tata…sau am văzut la
televizor şi îmi place…”
După 1 ianuarie 2007, se pot angaja pe locurile disponibile de soldaţi şi
gradaţi, voluntari bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 ani, cu
sau fără stagiu militar satisfacut. Soldaţii şi gradaţii voluntari pot să
încheie contracte succesive şi să rămână în armată până la vârsta de 40 de ani,
dacă până la împlinirea vârstei de 30 de ani nu au optat pentru şcoala de
subofiţeri.
Desigur, numărul pentru femei este limitat. Doar 10 din 40 de
soldaţi voluntari vor fi de sex feminin. Ele vor fi repartizate la arme care li
se potrivesc, nu ca măsură discriminatorie ci pentru a da randament maxim acolo
unde este nevoie de ele, mi s-a spus.
Cariera militară este o opţiune pentru dumneavoastră dacă: aveţi cetăţenie
română şi domiciliul stabil în România; sunteţi aptă medical, fizic şi psihic;
nu aţi fost condamnată penal şi nu sunteţi în curs de urmărire penală; s nu
faceţi parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, sau dacă faceţi
parte declaraţi că, după admiterea în instituţia militară de învăţământ sau
angajarea ca soldat voluntar, veţi renunţa la această calitate.
Supereva va ureaza o cariera de succes.