Litoralul Croatiei – o alegere estivala perfecta pentru familii cu copii

0 1,460


Litoralul Croatiei se intinde pe 1778 de kilometri. La acestia se adauga
inca aproximativ 4000 de kilometri de litoral pe care ii insumeaza cele peste
1000 de insule, din care doar 66 sunt locuite. Mandra de comoara maritima pe
care o detine, Croatia se numara printre tarile cu cele mai multe plaje cu
„steag albastru”, un simbol ecologic, acordat conform unor criterii foarte
stricte care vizeaza deopotriva calitatea apei si a mediului inconjurator.
Introdusa in 1987, acesta distinctie este detinuta in prezent de circa 2900 de
plaje din peste 29 de tari. In 2004 pe litoralul croat fluturau 98 de steaguri
care, intre timp, s-au inmultit considerabil.


Clima Croatiei este destul de variata, continentala in nord si mediteraneana
pe coasta Adriaticii. Cele mai calde luni sunt iulie si august, cand temperatura
aerului atinge si 35°C, iar cea a apei circa 28° C. Ploile sunt destul de rare
in aceasta perioada, care, de altfel este si cea mai aglomerata. Daca preferati
un sejur mai linistit, iunie sau septembrie sunt alegeri mai potrivite.
Temperaturile in aceste luni sunt in medie de 25°C, iar apa marii, la suprafata,
are intre 20° C si 25°C.


Se spune ca in Croatia orice turist poate sa gaseasca plaja perfecta. Si asta
pentru ca pentru fiecare “plaja perfecta” poate sa insemne altceva. Pentru unii
conteaza calitatea nisipului, apa, peisajul inconjurator, pentru altii
facilitatile oferite de companiile turistice si zonele din jurul plajei.
Indiferent care sunt standardele personale, este imposibil sa nu va satisfaceti
aici dorinta de a petrece un sejur estival splendid. Pentru a fi siguri de acest
lucru, trebuie sa va ganditi dinainte ce asteptari aveti de la plaja pe care o
veti alege drept destinatie. In functie de acestea, optiunile sunt foarte
variate.


Harta plajelor cu nisip in
Croatia



Plaje ideale pentru familii cu copii – in
Croatia


Majoritatea plajelor croate sunt destul de pietroase, insa sunt renumite
pentru apa foarte curata. Pe fiecare plaja veti intalni familii cu copii, insa
daca mergeti cu familia si cautati un loc relaxant, unde copiii sa se poata juca
in voie si unde apa are o adancime foarte mica, atunci alegeti una dintre
variantele de mai jos, mult mai potrivite pentru astfel de situatii.


Brela – este un sat care se intinde pe circa 6 kilometri de
plaja cu un nisip alb, inconjurata de multa vegetatie (in special de maslini,
pini si smochini). Plaja din Brela a fost recent nominalizata de Forbes Magazine
printre cele mai bune 20 de plaje din lume.
Crikvenica
Riviera
– plajele de aici se intend pe o distanta de aproximativ 8
kilometri si sunt amplasate de-a lungul unor golfuri cu mult prundis. Unele
dintre ele sunt plaje stancoase cu terase specifice. Plajele sunt foarte bine
dotate, accesul facandu-se doar pe baza de bilet. Pentru familiile cu copii
foarte mici, ideala este plaja din Dramalj, datorita apei care este foarte putin
adanca.
Dubrovnik – cea mai frumoasa plaja din aceasta zona
pare a fi Lapad, amplasata in golful cu acelasi nume. Este o plaja nisipoasa,
unde puteti sa va bucurati deopotriva de razele soarelui si de umbra copacilor.
Pe plaja exista un restaurant si doua cafenele unde puteti lua
masa.
Soline – plaja Soline este situata in Vrboska, o mica
localitate de pe insula Hvar, cu peisaje splendide. Arhitectura locala, tipic
mediteraneana, evoca epoci diferite din cultura tarii, de la renastere la baroc.
Soline este, de fapt, plaja principala din peninsula Glavica,
situata la 1,5 kilometri de Vrboska, in care se mai afla alte cateva plaje.
Vegetatia bogata este principalul motiv pentru care familiile cu copii prefera
acest loc.
Korculanska – este considerata una dintre cle mai
frumoase plaje din Croatia. Este amplasata in oraselul Korcula, faimos pentru
plaja sa cu nisip foarte fin, supradenumit adesea micul
Dubrovnik.
Vela Plaza –  este localizata in orasul
Baska, un adevarat centru cultural, amplasat in insula Krk. Insula Krk este cea
mai mare dintre insulele croate si este renumita pentru oportunitatile turistice
pe care le ofera celor veniti aici cu intreaga familie. Plaja Vela
Plaza
este amplasata in centrul orasului si este inconjurata de
restaurante si cafenele, de hoteluri si de apartamente particulare care fac
parte din peisajul local.





Makarska Riviera – este o destinatie ideala pentru orice
familie. Plajele se intind pe aproximativ 60 de kilometri. Orasul are o
atmosfera cosmopolita, intretinuta si de numarul mare de turisti veniti din
toate colturile lumii.



Ninska Laguna – amplasata in orasul Nin, cel mai vechi
centru regal al tarii, plaja este cautata mai ales de familiile cu copii si de
pensionari, datorita namolului medicinal.
Rajska Plaza
“Plaja paradisului”, in traducere, se afla in Lopar, cel mai indepartat orasel
din insula Rab. Plaja are aproape 2 kilometri si este una dintre cele mai
faimoase de pe coasta Adriaticii. Apa este foarte calda in lunile de vara,
ajungand pana la 28°C, iar plaja este inconjurata de pini care ofera protectie
in zilele toride. Langa plaja se afla complexul San Marino, cel mai mare complex
turistic de pe insula.




Lone Bay – este o plaja amenajata recent, amplasata in
Rovinj, o localitate foarte veche, datand din secolul al III-lea. Plaja este
amplasata in apropierea unor hoteluri foarte cunoscute (Park, Eden, Montauro) si
la mica distanta de centrul orasului. Numeroase posibilitati de agrement
(inchirieri de barci, surfing) sunt puse la dispozitia
turistilor.
Katoro si Polynesia – ambele sunt amplasate in
orasul Umag, celebru pentru turneul de tenis care are loc aici in fiecare an.
Umag este unul dintre cele mai dezvoltate orase turistice din Croatia, iar cele
doua plaje sunt renumite pentru peisajele splendide pe care le ofera turistilor
si pentru conditiile foarte bune de agrement.




Zaton – este o plaja situata in apropierea orasului
Zadar, care ofera numeroase facilitati turistilor. Adancimea mica a apei face ca
aceasta plaja sa fie ideala pentru familiile cu copii mici.



 Forum unde comentam cu
placere


 Super
Calatorii

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.