Pesemne oricui i s-a întâmplat macar o data sa primeasca un cadou care l-a
dezamagit : cesti de cafea cu toarte mici si foarte alunecoase, un CD cu
muzica pe care n-o putea digera, un parfum imposibil de mirosit, sau chiar mai
rau, un tub de crema de ras pe jumatate golit. E limpede ca amintirea
“donatorului” nu e din cele mai placute, sau persoana în culpa ramane vesnic cu
o eticheta malitioasa ( X, care mi-a adus cravata aia veche si patata !).
Uneori se fac auzite si texte de genul “ Stiu ca nu folosesti fond de ten,
dar m-am gândit ca poate, totusi…” Exista chiar un fel de circuit al
cadourilor,obiecte primite, care n-au placut sau n-au folosit, si care
aterizeaza la alt destinatar ; astfel risti ca într-o buna zi sa capeti în dar
ceva ce chiar tu ai daruit cândva ! Unii s-ar indigna : “Vai, dar asa ceva nu se
cade !”, uitând ca ce nu se cade se face totusi adesea.Ei, dar astea sunt mici
istorii , cu mici pagubasi.
A propos pagubasi : Ce câstigi de fapt, zgârcindu-te când e vorba |
Doriana e sefa unui astfel de magazin si ne povesteste cum se aleg cadourile
BANDA :”Depinde mai ales de buget. Se cumpara deci ceva care sa fie în primul
rând util. Noi avem clientii nostri, le cunoastem si sotiile sau prietenele,
deci stim cum sa-i sfatuim, încât obiectul sa li se potriveasca. Dar si femeile
fac cu placere cadouri . Noi avem si lucruri hazlii, de exemplu lenjerie
excentrica, cu fermoare si plasa, dar acestea sunt lucruri de scena. Daca mi se
spune Da, sunt dragute, dar nu-l vad pe prietenul meu cu asa ceva devin
serioasa si-i arat lucruri clasice, o camasa, un tricou, o cravata sau o curea.”
Doriana spune ca lucrurile hazlii sunt menite sa destinda atmosfera, si ca cine
e bine dispus alege mai usor.
Pentru ea arta de a face daruri e strâns legata de bucuria de a face cuiva
drag o placere.Aceasta e de fapt si motivatia ideala când alegi un cadou, sa
anticipezi bucuria pe care o faci, chiar daca e vorba de o obligatie.Claudia
Stefanescu e patroana unei firme de moda pentru copii si tineri si ne spune ca
lumea cere constant lucruri bune, dar convenabile ca pret. Chiar persoane cu
portofelul doldora se orienteaza la “reduceri”, când e vorba de un cadou, dar nu
asta e regula. Cei mai pusi pe cheltuiala sunt însa îndragostitii de ambe sexe,
cu capul printre “norisorii roz” si cu baierele pungii larg deschise.
Claudia însasi e experta în arta cadourilor: ”Îmi place foarte mult sa fac
daruri. Ador zilele onomastice, si de obicei fac un dar care sa reprezinte
persoana. Adica daca are gusturi clasice sau traznite. În ce ma priveste, stiu
sa pretuiesc orice dar, cât de neînsemnat. “
Asadar un cuvânt revine des: bucuria cu care trebuie facut (dar si primit) un
dar, indiferent de valoarea sa. Caci spune o vorba “ Gestul conteaza”, si am
adauga noi, conteaza si cine îl face. Angelica Miroiu observa cum s-au schimbat
timpurile: ”În ziua de azi nu prea se mai fac daruri, adica ceva pe care sa-l
dai , fara sa primesti ceva în schimb. Eu nu mai apuc nici sa dau, nici sa
primesc, decât poate la ocazii mari: zilele copiilor, Craciunul…Cea mai mare
bucurie am trait-o când baiatul meu cel mic mi-a construit o casuta din
plastilina si mi-a zis “mami, asta-i palatul tau!”
Cu copiii e o alta poveste, caci s-a observat usor cum prea multe cadouri,
dupa lozinca “Ce-si visa noaptea, avea a doua zi”, duc la blazare, plictis si
dezvolta un caracter dificil. Parinti înstariti, unii dintre ei lipsiti în
propria copilarie, încearca un soi de recuperare, sufocându-si odraslele cu
jucarii de-a valma, cu efecte psihologice si educative derizorii. Darul
cel mai pretios pentru un copil este timpul petrecut cu el; parintele primeste
mai târziu “darul” unui copil echilibrat si multumit.
“Calul de dar nu se cauta la dinti “ zice o vorba veche, totusi cum sa fii
sigur ca “adresantul” se bucura într-adevar, si nu se mângâie cu zicala amintita
? Piata ofera aparent tot ce-ti pofteste inima, dar când e la o adica…pici în
bizare nostalgii, spune Mihai Lazar: “Pentru mine e un chin când trebuie
sa cumpar ceva, pentru ca ma tot întreb daca am nimerit cadoul potrivit. Înainte
de 89, n-aveai încotro, luai “la negru” tigari fine, ciocolata sau deodorante,
le împachetai în pungile de plastic, tot de “la negru” si erai sigur ca oricine
se bucura. Acum e altfel, gasesti de toate, dar nu prea mai ai timp sa cauti. La
noi în firma, când e ziua cuiva, facem noi toate pregatirile, iar sarbatoritul
îsi cumpara singur ce-i place, din fondurile astfel eliberate.” Mda, chestie de
organizare, simt practic si la urma toata lumea e multumita.Tratatia se comanda
la o firma de catering si cheful se încinge, dupa program! Fireste, ceva din
farmecul surprizei se pierde, spune Mihai, dar e o formula care functioneaza.
Mai exista si formula în care darul se ofera direct sub forma banilor, dar asta
presupune întelegerea comuna, pentru ca nimeni sa nu se simta ofensat. Ileana si
Dan sunt casatoriti de peste 20 de ani, si au un fond comun din bugetul
familiei.
Ileana povesteste: ”Noi avem un plic în care punem amândoi câte ceva la
fiecare leafa. Când vine o aniversare, avem voie sa cheltuim tot ce-i acolo,
dupa cum avem chef. Iar pentru fata noastra evident punem si ceva în plus. Asa
suntem siguri ca nu gresim. În martie, flori si martisoare, cumpara el singur,
pentru toate femeile familiei.” Asta da, egalitate! În plus, armonia casei nu se
tulbura, caci nimeni nu triseaza, umblând la plicul magic înainte de termen. Mai
sunt unii care detesta aniversarile si orice date festive, dar acestia sunt
originalii care fac daruri fara un motiv anume. Mai sunt si cei care nu fac
deloc daruri, pentru ca ar fi o inutila complicare a existentei, dar în schimb
le primesc ca pe ceva ce li se cuvine. Un lucru e sigur- arta de a face daruri
nu e legata deloc de grosimea portofelului, ci e mai curând o (pre)dispozitie
sufleteasca, condimentata de un strop de îndemânare.
Noi va dorim sa primiti mereu daruri si sa le oferiti cu placere… Si daca nu
sunteti siguri, pe SuperEva veti gasi mereu sugestii de cadouri, pentru el,
pentru ea, pentru cei mici…
Forum recomandat
Zona Artelor: Carti, filme,
televiziune … si alte genuri de
arta.