Chiar daca nu este o
maladie tocmai de sezon, raceala este, in orice anotimp una dintre cele mai
sacaitoare boli. De ceva timp se pare insa ca raceala are un nou dusman,
pe care ne putem baza pentru a o invinge zincul.
Zincul este o substanta foarte importanta pentru
sistemul imunitar, iar lipsa lui din organism scade rezistenta
acestuia la infectii. Doza zilnica recomandata de medici este de 10 mg de zinc.
Depasirea acesteia poate avea efecte secundare precum greturi, dureri de stomac,
gust neplacut etc. Niciun studiu nu a relevat insa faptul ca ar exista vreun
efect secundar negativ pe termen lung al consumului de zinc peste doza zilnica
recomandata. Mai mult, se pare ca un consum de zinc in exces ne poate feri de
raceli sau ne poate ajuta sa le combatem mai usor.
De peste doua decenii se fac studii asupra efectelor zincului asupra
racelii. Baza acestor studii o constituie o observatie facuta accidental
in anii 80, cand un medic a remarcat faptul ca raceala unei fetite
de 3 ani, bolnava de leucemie, a disparut ca prin minune, dupa ce aceasta a luat
o pastila de zinc. Rezultatele nu au fost insa niciodata concludente din cauza
diferentelor mari dintre dozele testate. De altfel, specialistii inca studiaza
fenomenul pentru a stabili care este, de fapt, doza optima de zinc pentru a
combate raceala.
Potrivit cercetatorilor, consumul unor doze mari de zinc poate reduce
durata de manifestare a racelii la jumatate. Concluziile recente asupra
utilitatii zincului in combaterea racelii reprezinta rezultatul a 13 studii prin
care a fost testata capacitatea pastilelor de zinc, care se dizolva in gura si
care se gasesc pe scara larga in farmacii, de a combate raceala. Trei dintre
aceste studii arata ca daca se iau peste 75 de mg de acetat de zinc zilnic (mai
mult de 7 ori decat doza recomandata normal) de la primele simptome, raceala
poate fi scurtata cu circa 42%. Alte cinci studii, care au folosit alte tipuri
de saruri de zinc, in cantitati peste 75 de mg au aratat ca raceala poate fi
redusa cu circa 20%, iar cinci studii in care s-au folosit doze mai mici de 75
de mg au scos in evidenta ineficienta acestor doze in tratarea racelii.
Pana cand specialistii vor stabili exact cat zinc trebuie sa luam ca sa ne
scurtam chinul provocat de raceala, puteti incepe prin a consuma alimente care
contin aceasta substanta minune – crustacee, carne de miel, ficat, friptura,
dovleac seminţe şi cereale integrale.
Forumuri recomandate la Supereva
Recomandare
Cititi si Sanatatea Femeii de
la Desprecopii.com