Un virus – necunoscut anterior științei – cauzează boli pulmonare severe în China și a fost detectat și în alte țări – oficial și în SUA.
Se știe că cel puțin șase persoane au murit (minim 300 au fost afectate) în urma virusului, care a apărut în orașul chinez Wuhan în Decembrie.
Există deja sute de cazuri de virus confirmate, iar experții se așteaptă ca numărul să crească.
Un nou virus care ajunge la fața locului, care lasă pacienții cu pneumonie, este întotdeauna o îngrijorare, iar medicii din întreaga lume sunt în alertă ridicată.
Dar este acesta doar un scurt focar sau primul semn al ceva mult mai periculos…?
Ce este acest virus?
Probele virale au fost prelevate de la pacienți și analizate în laborator. Oficialii din China și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au concluzionat că infecția este un coronavirus.
Coronavirusurile sunt o familie largă de viruși, dar doar șase (cu cel nou, șapte) sunt cunoscute că pot infecta oamenii.
Sindromul respirator acut sever (SARS), care este cauzat de un coronavirus, a ucis 774 din 8.098 de persoane infectate într-un focar care a început tot în China, în anul 2002.
Este o problemă serioasă?
Coronavirusurile pot provoca simptome de la o răceală ușoară până la moarte. Acest nou virus pare să fie undeva la mijloc.
„Când vedem un nou coronavirus, vrem să știm cât de grave sunt simptomele – aici apar mai mult decât simptome asemănătoare unei răceli și asta este o îngrijorare, dar nu este la fel de sever ca SARS”, spune prof. Mark Woolhouse, de la Universitatea din Edinburgh.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) are în vedere declararea unei urgențe internaționale în domeniul sănătății publice cu privire la virus – așa cum s-a întâmplat cu gripa porcină și Ebola.
De unde provine acest coronavirus?
Noi virusuri sunt detectați tot timpul.
Provin de la o specie, unde au trecut neobservate, la oameni.
„Dacă ne gândim la focarele din trecut – dacă este vorba despre un nou coronavirus – acesta ar proveni dintr-un rezervor de animale”, spune prof. Jonathan Ball, virolog la Universitatea din Nottingham.
SARS provine de la pisica civetă – un animal sălbatic considerat o delicatesă în anumite părți din sudul Chinei, unde a început epidemia.
Și sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), care a omorât 858 din cele 2.494 de cazuri înregistrate de la apariția în 2012, ar proveni de la cămila dromedară.
De la ce animal provine acest nou coronavirus?
Odată depistat rezervorul de animale unde se află virusul în mod normal, problema devine mult mai ușoară.
Cazurile au fost legate de piața de comerț a fructelor de mare din Wuhan, China.
Dar, în timp ce unele mamifere aflate în mare pot transporta coronavirusuri (cum ar fi balena Beluga), piața are și animale sălbatice vii, inclusiv pui, lilieci, iepuri, șerpi, care sunt mai probabil sursa.
De ce China?
Profesorul Woolhouse spune că se datorează dimensiunii și densității populației și a contactului strâns cu animalele care adăpostesc viruși.
Cât de ușor se răspândește?
Oficialii chinezi spun că au existat cazuri de transmitere a virusului de la o persoană la alta, unii asistenți medicali fiind infectați după îngrijirea pacienților cu aceeași boală.
Aceasta este o preocupare pentru noii viruși care infectează plămânii, deoarece tusea și strănutul sunt o modalitate extrem de eficientă de propagare a virusului.
Este prea curând de estimat câți oameni s-ar putea îmbolnăvi.
Cât de rapid se răspândește coronavirusul?
Se crede că focarul a fost limitat, dar au fost raportate cazuri noi de la începutul lui Decembrie.
În timp ce focarul este centrat pe Wuhan, au fost raportate cazuri în Thailanda, Japonia, Coreea de Sud și SUA. Acei oameni au călătorit recent din Wuhan.
Experții spun că ar putea fi mai multe cazuri nedetectate.
Un raport al Centrului MRC pentru analiza globală a bolilor infecțioase de la Imperial College London a declarat: „Este probabil ca focarul din Wuhan al unui nou coronavirus să fi provocat substanțial mai multe cazuri de boli respiratorii moderate sau severe decât cele raportate în prezent.”
Există îngrijorări că virusul ar putea fi răspândit de sute de milioane de oameni care călătoresc pentru Anul Nou Chinez, spre sfârșitul lunii.
Singapore și Hong Kong au analizat pasagerii aerieni din Wuhan, iar autoritățile americane au anunțat măsuri similare începând de vineri pe trei aeroporturi majore din San Francisco, Los Angeles și New York.
Simptome ale coronavirusului
Virusii pot îmbolnăvi oamenii, provocând de obicei o infecție a tractului respirator superior ușoară până la moderată, similar cu o răceală obișnuită. Simptomele coronavirusului includ nasul congestionat sau care curge, tuse, dureri în gât, eventual o durere de cap și poate febră, care poate dura câteva zile.
Pentru cei cu un sistem imunitar slăbit, vârstnici și foarte tineri, există șanse ca virusul să poată provoca o boală mult mai gravă a tractului respirator, precum o pneumonie sau o bronșită.
Tratamentul pentru coronavirus
Nu există un tratament specific. De cele mai multe ori, simptomele vor dispărea singure.
Medicii pot ameliora simptomele prin prescrierea unor medicamente pentru durere sau febră. CDC spune că un umidificator de cameră sau un duș fierbinte poate ajuta la o durere în gât sau tuse.
Bea multe lichide, odihnește-te și doarmi cât mai mult.
Dacă simptomele devin mai rele decât o răceală standard, consultă medicul.
Putem reduce riscul de infecție?
Nu există niciun vaccin care să ne protejeze împotriva acestei familii de virusuri, cel puțin nu încă. Studiile pentru un vaccin MERS sunt în curs de desfășurare.
Poți reduce riscul de infecție evitând persoanele bolnave. Încearcă să eviți atingerea ochilor, nasului și gurii. Spală-te des pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde.
Dacă ești bolnav, rămâi acasă și evită aglomerația / contactul cu ceilalți.
Acoperă-ți gura și nasul când tușești și dezinfectează obiectele / suprafețele pe care le atingi.
Coronavirusul și sarcina
La femeile însărcinate, versiunile mai severe ale coronavirusurilor MERS și SARS pot fi grave. Există cazuri în care o femeie infectată cu MERS a avut o naștere mortală, a arătat un studiu din 2014.
Bolile asociate cu SARS au fost legate de cazuri de avort spontan și deces matern, a descoperit un studiu din 2004.
Despre febra cititi:
Despre Febra
La bebelusi, febra este inselatoare
Febra la bebelus: cauze si ce e de facut
Febra copilului. Cum ajuta febra la uciderea bacteriilor care cauzeaza boala
Despre viroze pe larg:
Alimentatia sanatoasa creste imunitatea copilului in sezonul virozelor
Calendar de circulatie al virusurilor
Sezonul virozelor respiratorii
Copilul frecvent bolnav: ghid de simptome
Gripa porcina: simptome, protectie si tratament