Nu știu dacă am crezut vreodată cu adevărat în existența sufletului pereche,
la fel cum nu știu dacă am crezut vreodată în multe alte lucruri frumoase,
menite să scoată ființa umană din singurătatea în care tinde să se afunde cu
fiecare dragoste pierdută, cu fiecare speranță care moare pe altarul fericirii
negăsite. Și asta pentru că, în fond, sunt o ființă mai singuratică decât altele
sau poate doar mai puțin adaptabilă unor tipare pe care oamenii le construiesc
neîncetat în propriile lumi.
Prima dată mi-a vorbit despre sufletul pereche un om al cărui destin mi-a
marcat existența în cele mai variate moduri cu putință. Pe atunci nu știam încă
de ce oamenilor le trebuie atât de mult timp ca să iubească necondiționat. El
era convins că eu sunt sufletul lui pereche și, nu știu de ce, mi-a fost teamă
să îi spulber iluzia în care m-am lăsat târâtă de un destin bizar, care parcă
vroia să îmi facă în ciudă. Mai târziu, iluzia s-a spulberatde la sine, nu însă
și credința mea firavă că pe undeva, prin univers, stă ascuns un suflet care
așteaptă să fie descoperit. Alte și alte iluzii și certitudini și-au pus rând pe
rând amprentele pe sufletul meu dornic de lumină.
Ideea sufletului pereche mi-a revenit din când în când, însă nu mi-am făcut
niciodată un țel din căutarea sau din descoperirea lui. De fapt, am fost mereu
confuză în privința asta. Nu cred că am înțeles vreodată ce înseamnă cu adevărat
sufletul pereche – e sufletul geamăn, care îți seamănă perfect și care e capabil
să simtă și să înțeleagă în același timp cu propriul suflet sau e sufletul
complementar, jumătatea pe care o așteptăm cu toții pentru a ne completa
existența efemeră în această lume? Sau, poate, și una și alta. Continuarea o
puteti citi pe site-ul Despredragoste.com
– aici >>
Mai cititi:
- 10
cuvinte pentru o relatie armonioasa
- Pana cand moartea ne va desparti?
- 8
lucruri despre casatorie pe care nu ti le spune nimeni
dinainte
unde comentam cu placere
si sex
Despre relatie, sex, probleme de cuplu. Totul deschis, fara
tabu-uri.