Si totusi… cui strica o zi a iubirii?

Simt tot mai des, in ultimii ani, un aer de revolta in preajma
zilei de 14 februarie. Daca la inceput Valentine s Day a fost una
dintre cele mai bine primite sarbatori importate, in timp a devenit un fel de
cliseu comercial, care se rezuma banal la o aglomeratie insuportabila prin
malluri si la o invazie de inimioare pe unde te-astepti mai putin.

Anul acesta am constatat cu uimire ca la fel de cliseu a devenit si revolta
impotriva zilei indragostitilor. De la texte revolutionare de tipul
Nu e nevoie de o zi anume ca sa ne aratam iubirea… pentru ca
iubirea trebuie aratata in fiecare zi. la reinvierea destul de
ipocrita in unele cazuri a autohtonului Dragobete, vezi peste tot oameni
revoltati, care par sa fie foarte deranjati de existenta acestei sarbatori ce
si-a depasit conotatiile religioase. Si ce ma frapeaza este ca din ce in ce mai
multi tineri isi exprima revolta… cand tocmai ei ar trebui sa se bucure de
orice prilej care li se ofera pentru a-si arata iubirea sau…
indragostirea.

Asa ca m-am trezit intrebandu-ma in
dimineata asta… Eu de care parte ma aflu? . Si mi-am dat
seama ca mi-e greu sa dau un raspuns. Pana nu demult ma numaram si eu printre
revoltatii agasati de invazia rosie a inimioarelor din februarie. Anul acesta
insa starea fizica nu prea imi permite sa ies din casa, asa ca nu am motive sa
ma plang. Poate doar de faptul ca vad la televizor avantul comercial al zilei…
Si totusi… in afara de aspectul acesta neplacut, care in fond a pus stapanire
si pe alte zile pe care le sarbatorim de cand lumea si sunt ale noastre, nu sunt
importate (mi-e de ajuns sa ma gandesc la ce urmeaza de 1 si de 8 martie), ce
altceva ma mai deranjeaza la Valentine s Day? Nimic. Ba, mai mult, mi se pare
ca reinvierea Dragobetelui, fortata de imprejurari, e mai ridicola decat
importarea sarbatorii occidentale, daca stam sa judecam mai bine contextul. De
acord, avem traditii frumoase, hai sa le valorificam… dar de ce o facem doar
atunci cand ne simtim amenintati de occidentalizarea fortata?

E
prea complicat… ma intorc la intrebare Eu de care parte ma
aflu? Si imi dau seama ca, desi nu pot raspunde cu certitudine,
mi-ar fi placut ca sotul meu sa-mi deseneze dimineata o inimioara in ceasca de
cafea… Stiu, n-a facut-o pentru ca se grabea si avea alte treburi pe cap…
Poate s-o faca oricand, la urma urmei, nu? Iubirea se arata in fiecare zi… sau
cand ne amintim de ea.

Oftez… si ma gandesc ca poate ar fi dragut
sa fac eu ceva… Niste petale aruncate diseara pe lenjeria
alba, imaculata… sau poate pe cea rosie… O tarta cu multe visine ingramadite
intr-o inima calda… sau o inima mare decupata si lipita pe undeva prin
dormitor… sau poate pur si simplu un Te iubesc! spus mai cu foc. Chiar
asa… de ce atata revolta? La urma urmei cui strica totusi o zi in plus a
iubirii?

Mai cititi: