Anul acesta am avut o vacanta extraordinara – pentru prima oara am fost in
SUA – evident e mult de vazut si noi nu am avut la dispozitie decat 3 saptamini,
asa ca am reusit sa grupam si sa vizitam New York, Washington, Boston si
Atlantic City. Am plecat in 4 – adica eu, sotul si cei doi copii (3 si 7 ani) –
am zburat via Londra, cu British Airways, pentru ca avea cel mai mic timp de
asteptare intre zboruri (ceea ce din pacate nu a fost un avantaj la intoarcere,
cind am pierdut conexiunea din Londra pentru ca am plecat cu intarziere din New
York) – pina la Londra se fac 3 ore si 20 minute, iar pina la NY inca 7 ore si
30 de minute (la intoarcere e mai scurt cu aproape o ora).
Noi am avut aranjat de aici hotelul in fiecare
din orasele vizitate – iar intre orase ne-am deplasat cu o
masina inchiriata.
Am ajuns in New York dupa un zbor care a durat toata noaptea
si in care, ca in toate zborurile lungi in care am mai fost, nu m-am putut
odihni cum trebuie (copiii insa au dormit tot zborul de la Londra la NY, fara
problem)… Era ora 11 noaptea, aeroportul insa era relativ liber (respectiv nu
au aterizat multe alte zboruri odata cu al nostru) si dupa controlul de la vama
ne-am luat bagajele si am iesit sa cautam soferul pe care-l angajasem on-line de
la Bucuresti. Intr-un tarziu am dat de el, am incarcat geamantanele si copiii si
am pornit catre hotel Hilton Times Square.
Desi noapte, soselele care duceau catre oras zumzaiau de masini, se mai si
construia, o bucata de sosea era blocata, asa ca ne-a luat ceva timp sa ajungem
la hotel. Si asta fara sa mai punem la socoteala faptul ca soferul nu stia exact
unde era hotelul asa ca am ajuns in Times Square si am inceput sa cautam
adresa la care se presupunea ca se afla acesta. La adresa respectiva era insa
muzeul Madame Tussaud … si in mod clar nu aveam cum sa dormim
acolo…
Cu un ochi cautam hotelul, cu altul deja eram absorbiti de Ne-am lamurit pana la urma si cu hotelul avea aceeasi Am cerut o camera cat mai sus (fusesem preveniti de zgomotul |
In principiu aveam facut un plan de
vizitare (important cand ai multe de vazut si mai si calatoresti
cu doi copii mici) stiam ca avem 6 zile la dispozitie, asa ca de acasa ne-am
facut rezervari la bilete pentru diferite atractii, in principal in incercarea
de a face niste economii (biletele on-line ne-au costat in medie cu 30% mai
putin decit daca le-am fi luat de la fata locului) dar si de a evita cozile
despre care aflasem ca sunt imense…
Prima zi a fost una de acomodare
asa ca de dimineata, dupa ce am luat micul dejun la un Subway (mare greseala,
nu am mai repetat-o!), am luat-o la picior sa vedem imprejurimile. Nu ne-a luat
mult si ne-am pomenit in Madison Square Garden, apoi pe
5th Avenue… urmatorul pas a fost sa luam atutobuzele
Hop-On Hop-Off pe care le-am gasit folositoare in mai toate orasele pe
unde am calatorit.
In NY exista multe linii de felul asta, de la companii diferite,
dar cam toate fac acelasi tur de oras. Noi am luat o linie care pleca chiar din
fata hotelului nostru si care ne-a facut un tur complet. Turul cu autobuzul l-a
ajutat pe Tudor sa si doarma, asa ca el a fost singurul care s-a bucurat de el
intr-un alt fel… Nu am retinut mare lucru din tur mult prea multa informatie
de procesat vizual insa mi-a placut ca in fiecare moment aveam cate un
déjà-vu: recunosteam locuri, cladiri, monumente, magazine – toate atat de
familiare din filmele americane si asta e ciudat si placut in acelasi timp…
Am ajuns la hotel pe seara, absolut frantzi si ametzitzi. Am dormit somn fara
vise, toti 4.
Cititi intreg Jurnalul:
calatorie – New York – ep.1
ep.2
calatorie – New York – ep.4
ep.5
calatorie – New York – ep.7 (si ultimul)
Mai multe detalii despre New York veti gasi
aici:
http://www.iloveny.com/
http://www.nycgo.com/
America de Nord
USA
York
turistice in Oregon
California
America Latina
Brazilia
de om
Dominicana
Cubei
placere