M-am născut in Bucureşti si nu am ştiut multă vreme ce înseamnă să ai
complexul provinciei. Nu am ştiut, de exemplu, că oamenii de la munte se bucură
când da îngheţ la Bucureşti (“hă hă, le-a îngheţat fundul la Bucureşteni”) şi nu
am ştiut că în provincie mi se spune “Mitică” (Miticii de Bucureşti). Chiar si
acum ma intreb de unde vine Mitică? De la Caragiale? Nu am avut bunici la tara,
din pacate, asa ca mi-am petrecut verile copilariei tot pe asfaltul
bucurestean.
Prima oară când am început să bănuiesc câte ceva despre acest complex a fost
în perioadă naivă a adolescenţei, când am început să devin un pseudo VIP, pentru
simplu motiv că aveam dreptul să cumpăr pâine fără cartela în Bucureşti şi să o
duc la rude în provincie. Sau în momentul când îmi cesteau acţiunile la
Costineşti când încercam să agăţ şi eu ceva si aveam accent “Dă Bucureşti”.
M-am luminat mult mai târziu când am început să bat in lung si-n lat nordul
României mai întâi mandatoriu (din cauza soţiei) dar mai târziu din plăcerea de
a descoperii o altă România. Nu vreau să credeţi că nu văzusem multe locuri din
România, înainte să mă căsătoresc, dar a trebuit să trăiesc mai multi
ani în Germania ca să-mi dau seama de diferenţa dintre: “a înţelege
locul” şi “a vizita locul”. Este greu ca turist să înţelegi “esenţa” şi
“spiritul” unui loc în câteva zile de vacanţă.
Nu vreau
să întru în detalii dar mă gândesc cu groază la cât de “îngust” poate fi un sat
românesc. Mă gândesc la valenţa dramatică a faptului că toată lumea se cunoaşte
cu toată lumea. La dramă tinerelor din sat care trebuie să-si apere reputaţia,
in timp ce, la polul opus, tinerii au dreptul să-şi facă “un pic” de cap la
barul “barul de noapte”, care în ciudă denumirii îşi deschide porţile la 10
dimineaţa, la cererea publicului! Iar o ora mai tarziu, pe la 11, aceasta
institutie sateasca “expulzează” deja pe carosabilul şoselei ce străbate satul,
prima echipă de ameţiţi dornici de senzaţii tari, responsabili cu ratingul
ştirilor de la ora 5.
Şi uite aşa stai şi te gândeşti care este şansa acestor tinere? Pe vremuri
singura scăpare era evadarea din perioada studenţiei. Plecai la universitate şi
nu te mai întorceai în satul natal decât în vizită, la nunţi, botezuri si
impormantari. Şi dacă nu aveai aspiraţii universitare, fie ca nu puteai fie ca
tatal iţi pregatise deja o cariera de casnica, probabil că te limitai să visezi
la “şmecherul satului”. El, barbat frumos dar puturos, te facea atat din vorbe
cat si din priviri, laudandu-se cu planul lui de a plecă la Bucureşti, sau in
variantă modernă în Spania sau Italia. S-a mai emancipat poporu cu televizoru
dar este suficient să urmăreşti drama unei fetiţe care a fost violată la 11 ani
de propiul unchi ca să-ţi dai seamă că în unele locuri nu s-a schimbat prea
mult.
Ei bine, rătăceam deunăzi pe Internet şi am
dat de rata de penetrare a Internetului în România. Am fost plăcut surprins să
văd că rata a crescut într-un an de la 33% la 53% (conform Internaţional
Telecommunication Union). Avem 12,000,000 de utilizatori Internet în România!
Aici cititorul întreabă: Păi şi ce are domne rată de penetrare şi cu tânără din
poveste? Pe ea cum o penetrează?
Da, ştiu că o să
spuneţi că majoritatea utilizatorilor Internet din România sunt în zonele
urbane, că dacă nea Gheorghe şi-a pus Internet stă călăre pe el de dimineaţă
până seară: joacă jocuri, face colecţie de poze XXX, sau îl înjură pe Iliescu pe
blog ca nu mai vrea să candideze. Deci cum ajunge tânără noastră la tastatură?
Păi badea Gheorge mai ia şi el pauză! Mai merge şi el la bar! Mai
dorame!
Lăsând glumă la o parte, din ce in ce mai
mulţi români din zonă rurală au acces la Internet. Şi suntem doar la
început.
Şi uite aşa, de când ai Internet, ieşi in fiecare seara la cafeneaua
virtuală, fără să te mai judece baba Leana că ai fustă prea scurtă, fără să te
ciupească clopotarul de fund si fără să înghiţi calupuri de fum de ţigară.
Simplu şi elegant, stând acasă. Iar dacă abstractizezi niţel, şi uiţi de
ştergarul care îl pune mama pe monitor ca să nu se strice de la razele de soare,
şi te pierzi prin camerele încă prea goale din Second Life, chiar că trăieşti o
noua viaţă. Ce ai de făcut? Să fi suficient de inteligenta: să te ţii departe de
masturbatorii de profesie (care din pacate colcăie pe peste tot in spaţiul
virtual) si să te laşi “agăţată” de un tip elegant, care poate nu are cal alb
sau Lamborghini roşu, dar poate parca într-o zi dacia lui Logan în faţă porţii.
Şi uite aşa, te laşi răpită mai intai virtual, apoi în spaţiul real, să te ducă
prinţul în “împărăţia lui” unde mentalitatea lui bunica nu-şi mai face loc în
spectrul cotidian. Şi pe deasupra, îl iubeşti şi te
iubeşte!
Iar dacă din întâmplare ajungi la Bucureşti şi te
gândeşti să te angajezi în lumea reală, ai grijă să nu ajungi la primăria mare
căci după noul primar ales (Oprescu) acolo se dau prime în bază
abtitudinilor sexuale şi nu după competenţă (http://www.realitatea.net/sorin-oprescu–in-primarie–s-au-dat-prime-pentru-favoruri-sexuale_313841.html).
Mai bine Cluj, Iaşi, Roma, Amsterdam, New York sau alte aşezăminte mai cu
stil.
Şi în loc de încheiere: azi gândeam dacă aş putea trăi numai acasă. Munceşti de la distanţă, îţi
comanzi totul pe Internet (chiar şi produsele alimentare), asculţi muzică
online, vezi spectacole online, etc. Ieşi în real numai dacă ai chef! Teoretic
şi chiar practic cred că se poate. Dar cred că este oribil! Internetul poate fi
o cale de evadare dar nu o soluţie permanent;ă! Iar de acum… “alo
provincia” se pronunta “provincia este online”.
Sunteti de acord cu punctul meu de vedere, sau nu? Va provoc la o discutie pe forumul Supereva! Putem discuta asadar despre:
– viata la sate
– accesul la Internet in zone rurale
– inainte de luptam pentru telecomanda acum pentru tastatura
sau despre ce doriti voi…
Va astept pe forum!
Carti, filme, televiziune … si alte genuri de arta.